Smiley si Gina Pistol se iubesc! Smiley (34 ani) – Andrei Tiberiu Maria, pe numele său din buletin – a ajuns o vedetă atât de mare, încât, parcă nu își mai permite, chiar și dacă ar vrea, să aibă o iubită oficială. Supără fanele și îi scade popularitatea, așa i-a zis echipa de PR. În viziunea lor, el trebuie să se ascundă și să mintă că e singur, parcă ar fi robot, săracu’. Pe de altă parte, acum și schimbând la foc continuu partenerele, na, nu-i nici asta frumos! 🙂
De la despărțirea din vara anului 2012 de Laura Cosoi, Smiley a preferat să meargă pe burtă cu iubirea. E greu de crezut că a devenit un sfânt al muzicii românești, dedicându-și viața și sufletul exclusiv carierei profesionale, însă a avut mare grijă să își menajeze fanele, la urechile cărora nu trebuia să ajungă decât muzica lui și speranța că e singur, nicidecum vreo informație cum că ar fi cuplat cu vreo fată sau alta… și totuși Smiley are o iubită și nu orice iubită.
E băiat cuminte, devreme acasă, muncitor și talentat, mereu dornic să pună propria profesie înaintea vieții private. Ea, o blondă focoasă, frumoasă, care în ultimul timp arată impecabil. Unde mai pui că cei doi lucrează la televiziuni concurente, ea la Antena 1, el la Pro TV. Cam așa pot fi prezentați protagoniștii noștri: Smiley și Gina Pistol. Puțini s-ar fi așteptat la așa ceva, dar Revista Spy vă informează, în exclusivitate: Smiley și Gina Pistol au o relație care durează și se consumă intens de circa trei luni.
În data de 16 august, se făcea că era într-o miercuri, pe la 23:30, Gina a părăsit locuința ei din zona Pipera și s-a dus acasă la Smiley, în Cernica. A parcat mașina lângă a lui, semn că până și mașinile lor se plac, și, la ora 23:50, a intrat în casă. Avea să plece la ora 09.00 a doua zi, cu o oră și jumătate înainte ca Smiley să iasă cu cățelul la plimbare. Atunci când a sosit la locuința lui Smiley, Gina a mers singură spre casă – nu-i ușor să-i găsești casa dacă n-ai mai fost, semn că nu era prima dată când îl vizita pe îndrăgitul cântăreț.
Sursele noastre ne spun că, de cu seară, dinăuntru se auzeau zgomote grozave. Nu, nu genul acela de zgomote (nu că n-ar fi cazul neapărat, ci că nu se cade să tulburi liniștea nopții cu așa ceva), ci muzică. Mai exact, melodii noi sau în faza de proiect ale lui, pe care i le cânta ei, fericit, poate, că în sfârșit nu mai cântă la lună, ci la… una bună (n-am găsit altă rimă). Atât de bună, încât preferă să o țină ascunsă. Deși au o relație de aproximativ 3 luni, conform surselor noastre, cei doi fac tot posibilul ca amorul lor să nu fie dat în vileag. Iată, însă, până astăzi!
Să revenim și hai să ne amintim de ultimul hit al lui Smiley care se numește chiar ”O altă ea”. Strofa de final este: ”Abia când a plecat de tot din viața mea / Mi-aș fi dorit să mă învețe cineva / Că iubirea nu doare decât când dispare / Doar până atunci când o să apară o altă ea”. Doar nouă ni se pare că în versuri este vorba despre fosta relație serioasă a lui Smiley, cea cu Laura Cosoi, care pare să-i fi frânt inima (fapt ce indiscutabil l-a ajutat în creativitate) și că, O ALTĂ EA este nimeni alta decât Gina Pistol? Și știm că avem cam multe păreri, dar doar nouă ni se pare că Laura și Gina seamănă un pic? Dar s-o lăsăm pe Laura cu fashion-ul și cooking-ul ei și să ne concentrăm pe noua blondină din viața lui Smiley.
Gina Pistol este născută pe 9 decembrie 1981, adică în zi guvernată de Metal Yin și Cocoș, iar Smiley este născut pe 27 iulie 1983, adică în zi de Foc Yang și Dragon. Între elementele din ziua ei de naștere și cele din ziua lui de naștere se stabilește o compatibilitate perfectă. Astfel că relația Ginei Pistol cu Smiley are șanse mari să fie una de durată și chiar să se ajungă la căsătorie. Doar orgoliul ar putea strica relația lor.
Deși pare că s-a născut pe Dorobanți, într-un club de noapte, și că a supt numai Moet, nu lapte, adevărul este că Gina Pistol e fată normală și modestă. S-a născut în localitatea Roșiorii de Vede, județul Teleorman, într-o familie comuna, în care banii erau o problemă greu de rezolvat, așa că, după terminarea liceului, Gina a fost nevoită să se angajeze ca vânzătoare la un chioșc din Roșiorii de Vede, iar, mai apoi, ca operatoare de xerox. Curând, orășelul ei natal i-a rămas mic. Gina își dorea mai mult de la viață. E posibil ca atunci când viața ei încă nu începuse cu adevărat, Gina să fi avut tot felul de vise și visuri în care se vedea sub lumina reflectoarelor și ea își tot multiplica aceste visuri la xerox.
Apoi, într-o zi, a simțit că trebuie să plece din Roșiorii de Vede și să vină în București. Doar în București simțea ea că visurile ei ar putea deveni realitate. N-au devenit realitate imediat. Ajunsă în Capitală, Gina s-a angajat vânzătoare, însă nu mai era vânzătoare într-un chioșc amărât din Teleorman, ci la un magazin de lux din București unde clienții erau oameni importanți, cu bani, și oamenii cu bani se pricep bine la fete tinere și frumoase. Iar Gina era una dintre acestea, chiar dacă în vremea aceea avea câteva kilograme în plus, dar nu atât de multe încât să sufoce visurile Ginei de a deveni fotomodel. Într-o zi, un client cu bani i-a spus Ginei că are un mare potențial de a deveni un fotomodel faimos, dar pentru asta ar trebui să facă anumite ajustări de ordin fizic, ceea ce Gina, o fată modestă și ambițioasă din Roșiori, a și făcut.
S-a pus pe slăbit, și kilogramele în plus și-au luat zborul ca prin farmec și au ajuns la fereastra redacției Playboy, anunțându-i pe cei de acolo că există undeva, într-un magazin de lux din București, o fată pe nume Gina Pistol, pe corpul căreia ele, kilogramele, au locuit până de curând, dar că, acum, Gina arată superb și aduce cumva cu Marilyn Monroe. Și de atunci a început drumul ei în lumina blițurilor. În 2005, s-a combinat cu Codin Maticiuc, dar relația lor a durat doar nouă luni. Bărbatul de care Gina și-a legat numele și corpul pentru cea mai lungă perioadă de timp este afaceristul libanez Nicola. Cei doi s-au tot despărțit și s-au tot împăcat. El, cu probleme mari cu legea și drogurile. Au fost șapte ani, între 2006 și 2013, de dragoste cu năbădăi.
În pauzele de Nicola, Gina a avut, în 2008, o scurtă relație cu Bogdan Ivanov și, în 2009, o alta, de doar câteva luni, cu Ciprian Marica. În 2012, diva Gina s-a combinat cu fotbalistul Mihai Răduț, cu nouă ani mai tânăr decât ea, pentru care s-a și mutat la Târgu Jiu, acolo unde el juca la Pandurii. S-au despărțit după șapte luni. Gina s-a cuplat apoi cu Alin Cocoș. A fost cu el la Paris, unde acesta și-a serbat ziua de naștere, și au fost fotografiați la aeroport, când se întorceau din Orașul Iubirii. Gina și Alin și-au început relația pe la sfârșitul anului 2013 iar, anul acesta cei doi au pust punct relației.
Smiley, pe de altă parte, s-a născut în urmă cu 34 de ani, la Pitești. De la vârsta de 10 ani a început să cânte și, zicem noi, bine a făcut. A venit în București unde nu a dus-o prea bine, cel puțin la început. În 2008, Smiley stătea, claie peste grămadă cu CRBL, Piticu’, Francezu’ și Omu’ Negru într-o garsonieră închiriată la Gara de Nord și mâncau pufuleți pentru că nu-și permiteau altceva.
„După liceu m-am mutat în București și stăteam într-o garsonieră la Gara de Nord. Când veneau băieții în București (n.r. din trupa Simplu), stăteau toți la mine. Eram 5 inși într-o garsonieră de 30 metri pătrați. A fost mișto. Am trăit clipe frumoase cu Simplu: să vezi că o țară întreagă se apucă de dans, că oamenii încep să stea în cap, să stea în mâini…Dar am trăit și momente crunte în care nu aveam nici un leu în buzunar, mâncam pufuleți și atât… și beam apă. Pur și simplu nu aveam de unde să scoatem bani să mâncăm ceva. Am dansat și am cântat la metrou”, povestea Smiley despre începuturile lui muzicale în Capitală.
Pe lângă celebra și lunga relație cu Laura Cosoi, care s-a terminat, cum spuneam, în 2012, Smiley a mai pus muzici în surdină Sânzianei Negru, Loredanei Ciubotaru, Ralucăi Netca și Oliviei Reyes. În urmă cu ceva timp, el declara: ”Nu mă mai tot întrebați de iubită și viață personală, nu am așa ceva! Când să mai am timp de altceva? De ce nu mă întrebați câte ore dorm?!”
Ne și frică să te mai întrebăm acum câte ore dormi, dragă Smiley, de când ai și o carieră remarcabilă, dar și o iubită care pare genul care te poate obosi mult. Însă ce mai contează somnul, când ți-ai găsit jumătatea? Vă urăm să vă țină mult (iubirea, desigur) și fără ”alte ele” ori ei.