Simona Halep, mărturisire neașteptată despre Toni Iuruc! ”Am mici probleme cu prietenul”

05 06. 2020, 08:49

Simona Halep se află într-o relație cu Toni Iuruc de anul trecut. În ultima perioadă, celebra tenismenă a trebuit să stea în casă din cauza pandemiei de coronavirus.

Dar, pe de altă parte, victorioasa Simona a vorbit puțin și despre relația pe care o are cu iubitul ei, milirdarul machidon Toni Iuruc, în vârstă de 41 de ani, conform Adevărul.ro. În podcastul lui Andi Moisescu, Simona Halep a vorbit o frântură care face referire la relația pe care o are în prezent.

„În orice, am disciplină. Am mici probleme cu prietenul, când spune o oră şi nu e respectată (nr. râde). Eu sunt gata cu 10-15 minute înainte. Îmi zice: «nu eşti la tenis, uşor!». Şi eu mă relaxez“, a povestit Simona.

Simona Halep: ”Tenisul e un sport foarte scump”

Totodată, Simona Halep a vorbit și despre tenis, în general, făcând chiar comparații.

”Tenisul e un sport foarte scump, trebuie să investeşti într-un copil şi să rişti. E o investiţie pe care nu ţi-o garantează nimeni. Tata nu şi-a imaginat vreodată că eu nu o să ajung în top. Şi nu o spun acum că am reuşit. Chiar nu cred că s-a gândit vreodată la asta, chiar dacă au fost şi momente grele. Poate că s-a gândit că nu mai face faţă, dar în momentul ăla am început eu să câştig primii bănuţi”, a spus Simona Halep.

Simona Halep a mărturisit că și-a cumpărat un apartament mic, pentru a avea bani să investească în ea și în pasiunea pe care o are.

”Nu mi-am luat nici maşină, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic, ca să am bani să investesc în mine. Tot timpul ai instinctul să-ţi cumperi ceva din banii pe care îi câştigi. Dar trebuie să-ţi opreşti instinctul ăsta şi să spui că trebuie să te duci într-un cantonament mai scump pentru că te ajută pe o perioadă mai lungă”, a mai spus tenismena.