
Simona Gherghe va intra in curand in concediu prenatal si va renunta la postul de prezentatoare a emisiunii Acces Direct, de la Atena 1. Aceasta a facut confesiunea pe blogul sau, singura modalitate prin care fanii ei vor putea afla vesti noi despre ea dupa ce va disparea de pe sticla.
„Înainte să rămân însărcinată, îmi imaginam cum ar fi trebuit să fie așteptarea asta. Și, în filmul meu, era musai un jurnal al celor nouă luni. Sigur, mai erau și muuult sport și câteva călătorii. Realitatea? La șase luni și jumătate de sarcină, e prima oară când apuc să scriu câteva gânduri, aici, pe blog. N-am avut stare până acum, pentru că toată energia mea s-a dus spre documentare.

Cât despre sport, am rezolvat-o repede. Mai întâi un hematom, apărut în primele săptămâni, apoi contracțiile timpurii m-au ținut departe nu numai de sala de sport, dar și de plimbările lungi pe care mi le imaginam. Iar la călătorii… am renunțat din precauție, dar și din cauza problemelor despre care vă spuneam. Sigur, mi-e dor de un citybreak, mai ales că, înainte, obișnuiam să plecăm destul de des.

Dar nu mă plâng. Cu toate insomniile, grijile, proiecțiile, fricile, emoțiile, e cea mai frumoasă așteptare 🙂 PS. Pentru că, în curând, voi intra în concediul prenatal, o să încerc să fiu cât mai activă aici. Și aștept și sfaturile voastre…”, a scris Simona Gherghe pe blogul ei.
Citeste si: „Simona Gherghe este o graviduta frumoasa. Burtica ei incepe sa iasa in evidenta FOTO”