Unul dintre primele exemple de știri false a fost descoperit de un cercetător de la Cambridge, Marea Britanie, pe o plăcuță de lut veche de aproximativ 3.000 de ani, care spune povestea lui Noe și a Arcei sale.
Potrivit cercetătorului Martin Worthington, unul dintre cei mai mari experți în extincția civilizației babiloniene, zeul babilonian Ea s-a folosit de o știre falsă pentru a-l păcăli pe Noe să finalizeze arca.
Zeul i-ar fi promis lui Noe că, dacă arca va fi construită, din cer vor cădea alimente, în locul ploii. Trucul folosit de către zeu a avut la bază un cuvânt care, în limba babiloniană, are un dublu sens, cel de „potop” și cel de „hrană”, în funcție de felul în care este pronunțat.
„În timp ce mesajul zeului Ea pare să promită o ploaie de mâncare, sensul său ascuns avertizează asupra potopului. Odată construită Arca, zeul ar fi supraviețuit la bordul ei alături de familia sa și de o mulțime de animale care le-ar fi asigurat supraviețuirea”, a explicat doctorul Worthington.
„Cu acest episod timpuriu, stabilit în timpul mitologic, a început manipularea informațiilor și a limbajului. Poate fi cel mai timpuriu exemplu de informații false”, potrivit lui Worthington. Motivul pentru care zeul a făcut acest lucru este evident.
„Zeii babilonieni supraviețuiesc doar pentru că oamenii îi hrănesc. Dacă umanitatea ar fi fost ștersă, zeii ar fi murit de foame. Zeul Ea manipulează limbajul și îi induce în eroare pe oameni, deoarece ei îi servesc interesul”, se arată în cercetare.
Noe este un personaj din Biblia Ebraică și din Vechiul Testament al creștinilor. Nu se cunoaște cu siguranță dacă și când a trăit, dar ar fi viețuit în jurul anului 3300 î.Hr. Existența sa este nedovedită, el fiind, la origine, un personaj mitologic sumerian, Ziusudra, preluat apoi de evrei și de alte popoare.
Arca lui Noe a fost o corabie imensă, pe care, potrivit Bibliei, Noe ar fi construit-o la îndemnul zeilor pentru a-și salva familia și animalele de Marele Potop. Întâmplările lui Noe sunt redate în Sfânta Scriptură.
Dimensiunile corăbiei, prezentată în Biblie, erau următoarele: lungimea de trei sute de coți, lățimea de cincizeci de coți, iar înălțimea de treizeci de coți, dimensiuni care, conform cercetărilor istoriografice, echivalau cu 137 de metri lungime, 23 de metri lățime și 14 metri înălțime.