Și mai spune că este misogin … Răzvan Exarhu s-a simțit extrem de bine în compania unei crețe misterioase

Răzvan Exarhu este o personalitate, fără doar și poate. Direct în discurs și categoric în atitudine, de puține ori ai ocazia să-l vezi pe vestitul om de radio într-o ipostază… casnică. Iată că o performanță mai puțin cunoscută publicului a fost obținută de paparazzi CIAO.RO, care l-au surprins într-o ipostază deloc comună lui.

Zilele trecute, Exarhu a fost fotografiat în compania unei stimabile doamne, creață și misterioasă.

După vibe-ul afișat, lucrurile păreau pașnice, discuțiile antrenante, ba chiar plăcute, pe alocuri. Lejeri în atitudine și în outfituri, cei doi au petrecut câteva minute bune în fața unei cafele în jurul căreia posibil să fi discutat câte-n lună și în stele. Discuția le-a fost întreruptă de câteva ori de apeluri telefonice primite fie de el, fie de ea, dar asta nu a distrus sub nicio formă atmosfera întâmplării. Nici covid-ul nu a fost dat uitării. Lesne îl putem vedea pe omul de radio cum, la un moment dat, a decis că cel mai bine ar fi să poarte regulamentar, masca.

Nu același lucru se poate spune despre doamna care-l însoțea pe Răzvan Exarhu, dar asta este o altă discuție.

Interesantă apariție a omului de radio care vorbește foarte puțin despre viața lui, și aproape deloc despre femeile din viața lui. Știm că este divorțat și chiar s-a declarat (mai în glumă, mai în serios) un adevărat misogin.

Caracteristică pe care o recunoaște, înșuși, omul de radio, într-un interviu pe care l-a acordat acum ceva timp celor de la Alist Magazine. Interesant este că nu-și dorește nici pe departe să schimbe această viziune asupra lui. „Am o reputație de misogin multe prea solidă, construită fără efort sau intenție, și ar fi păcat să o nărui cu dezvăluirea șocantă că aș putea fi, de fapt, un căpcăun cu față umană și suflet de vioară. Dar mi s-a întâmplat cândva ca și eu și ea să visăm același vis. În somn, nu oricum.”, spune Exarhu.

Altfel, despre el îi povestea Irinei Păcurariu că: „Dorm mai mult în ultima vreme, dacă nu, am mintea încâlcită şi sunt depresiv. Mi-am dat seama că e nevoie de mai mult de 5 ore de somn ca să am nivelul de endorfine necesar să pot vorbi, să râd în timp real, chiar dacă unele lucruri se pot rezolva din scriitură. Nu am o disciplină teribilă, în afară de asta de somn şi încă una în care încerc să privesc lumea în mod egal. Nu mai am încrâncenări, practic relativizarea în mod sistematic şi aş vrea să pot să râd de orice pentru că pandemia m-a învăţat, fiind izolaţi în radio, nemaiavând invitaţi fizic din motive de siguranţă… responsabilitatea pe care o simţi când alegi din întrega realitate doar câteva, mai ales în perioade încărcate emoţional, lucruri care trebuie să transmită încredere, voioşie şi alea nu veneau şi tu trebuie să adaugi de la tine o virgulă după fiecare propoziţie întunecată astfel încât să o faci să sune luminos. Nu se învaţă nicăieri. E ceva învecinat cu arta actoriei. Eu vin la radio, îmi fac exereciţiile de respiraţie, de dicţie, dar mai mult trebuie să intru într-o anumită stare, care, de exemplu, te face să vezi în locul acelui calorifer un subiect de care vom râde şi noi o să vorbim nu de caloriferul pe care nu-l vedem, ci de faptul că românii, deşi e vară afară, îşi pun şosetele la uscat tot pe calorifere”.