Sfinții Împărați Constantin și Elena: tradiții și obiceiuri
Sfinții Împărați Constantin și Elena. În fiecare an, pe 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.
Perioada în care au domnit a fost cunoscută ca “Epoca de aur”. Datorită lor, creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.
Sfinții Împărați Constantin și Elena – tradiții și obiceiuri
În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi. Până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.
În calendarul popular, este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În această zi păsările de pădure își învață puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.
Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce să faci pentru a avea noroc tot anul
Pentru a alunga duhurile rele, femeile afumă cu tămâie și stropesc cu aghiazmă colțurile și încăperile caselor. Țăranii vor decide cine le va fi baci la oi, precum și cine le va păzi în timpul pășunatului. În plus, pentru a feri animalele de rele cât timp vor sta la stână, ei aprind un foc mare, stau în jurul lui și pun oile să treacă prin el.
În această zi nu este bine să renunţi la o prietenie sau să iei decizia de a divorţa. În caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.
O altă tradiţie importantă este ca oamenii să se ferească să aprindă focul. Se zice că cine arde azi o creangă își arde norocul pentru tot restul anului.
Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Constantin și Elena.
În ziua praznicului Sfinţilor Constantin și Elena, pentru voie bună și liniște în familie, este bine să aduci în casă cel puțin trei bujori îmbobociți. Bujorul este simbolul acestei zile, care asigură armonia în familie, potrivit huff.ro. Pentru bunăstare, unul din membrii familiei trebuie să meargă la biserică și să ducă trei bujori sau flori de lămâiță, precum și dulciuri făcute în casă și pâine.
Pentru ca duhurile rele să nu fure sporul laptelui, oamenii au un ritual special. Se adună în mijlocul gospodăriei în jurul unui vas cu lapte și bat cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei. Ei au diferite strigături, prin care vor să sperie vrăjitoarele care ar putea fura laptele.
Sfinții Constantin și Elena au schimbat istoria creştinismului
În iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat.
Sfânta Elena (Flavia Iulia Helena 248 – 329), mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare, a fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene. Sfintei Elena îi sunt atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi.