Sfinții Împărați Constantin și Elena. BOR a decis! Ce se va întâmpla în acest an cu moaștele acestora
Sfinții Împărați Constantin și Elena. BOR a decis! Ce se va întâmpla în acest an cu moaștele acestora.
Moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Dimitrie cel Nou nu vor fi scoase spre închinare credincioșilor de hramul istoric al catedralei, sărbătorit în data de 21 mai.
Catedrala Patriarhală va fi deschisă pentru cei care vor să se roage și să aducă cinstire sfintelor moaște, respectând normele în vigoare.
Slujbele de hram vor fi oficiate în aer liber, în „Baldachinul Sfinţilor” din apropierea lăcașului de cult. În ajunul sărbătorii, miercuri, de la ora 16:00, Slujba Privegherii va fi săvârșită de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, au fost dăruite de generalul Petru Saltâcov în iulie 1774, iar fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena au fost oferite Patriarhului Teoctist, în anul 2002, de o delegație a Bisericii Ortodoxe din Cipru, informează basilica.ro.
Sfinții Împărați Constantin și Elena – sărbătoare mare pentru români
În fiecare an, pe 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați. În tradiţia populară se vorbeşte despre împăraţii sfinți Constantin şi Elena ca despre părinţii Sfintei Cruci.
Perioada în care au domnit a fost cunoscută ca “Epoca de aur”. Datorită lor, creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.
Sfinții Împărați Constantin și Elena – tradiții
În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi. Până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.
În calendarul popular, este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În această zi păsările de pădure își învață puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.