Sfârșit de an școlar demn de Cartea Recordurilor pentru Ela Crăciun: „Am plâns și de tristețe, dar și de bucurie”

Publicat: 19 iun. 2023, 11:23 Autor: Camelia Vedete

Puține sunt mamele care chiar au parte de tot fastul posibil, atunci când vine vorba despre festivitățile școlare. Anul acesta Ela Crăciun a marcat sfârșitul de an școlar cu 3 serbări, 3 ceremonii, 3 diplome, la 3 forme de învățământ diferite, toate pentru a-și susține necondiționat cei 3 copii, care s-au asigurat că mama lor va fi pe rând prezentă alături de ei la grădiniță, școală generală și liceu.

Sfârșit de an școlar demn de Cartea Recordurilor pentru Ela Crăciun

,,Am plâns si de tristețe, dar și de bucurie. Alesia a fost extrem de norocoasă și a avut o învățătoare minunată, din toate punctele de vedere. Este o persona blândă, bună și răbdătoare care a știut cum să le dea aripi micuților noștri. În ultimii 5 ani, Alesia a stat mai mult la școală decât acasă și contează enorm pentru un tânăr în formare să se simtă iubit, înțeles, să îi fie valorificate aptitudinile și să se dezvolte într-un mediu în care primește tot ce e mai bun. Mă uit cu mândrie la ea cum se transformă într-o domnișoară ,,rebelă”, dar în ochii mei va rămâne întotdeauna fetița mea sensibilă, cu inima bună.”, declara Ela Crăciun pe pagina sa din social media, despre finalul de an școlar trăit alături de fiica sa Alesia.

Mă topeam de drag în scaun

Cea de-a doua serbare a fost cea a mezinului familiei, Nicholas, care la vârsta de 4 ani a avut grijă să își emoționeze mama până la lacrimi, încă de la grădiniță. ,,Mă topeam de drag în scaun când îl auzeam cum își spune rolul. Am fost uimită să văd că are emoții, pentru că de obicei e foarte sigur pe el. M-a cucerit cu fiecare cuvințel și, mai ales, la fiecare privire ghidușă de pe scenă”, mărturisea Ela Crăciun.

Ceremonia finală a fost asigurată de primul său născut, Alex, care anul acesta a terminat clasa a 10-a. Primele emoții ca mamă le-a simțit alături de el, motiv pentru celebra prezentatoare tv să cadă și de această dată pradă emoțiilor și să realizeze de fapt cât de importantă este prezența sa în viața copiilor, cărora le-a dedicat cercetări intensive în materie de parenting, totul pentru a le asigura o creștere frumoasă și sănătoasă.

,,Dacă pe Alesia și Nicho încă îi mai țin în brațe, Alex e cel care mă ține pe mine. Astăzi a terminat al doilea an de liceu, cu o medie de care sunt foarte mândră. După festivitatea de premiere am ieșit la o prăjitură și ne-am luat astfel practic rămas bun, înainte ca el să plece în vacanță la bunici”, încheia seria relatărilor despre finalul de an școlar Ela Crăciun.

Publicat: 19 iun. 2023, 11:23 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×