
Oamenii de ştiinţă din Brazilia au cartografiat relicvele sfântului, păstrate la Basilica of Santa Maria of Cosmedin, din Roma, folosind tehnologia 3 D. Fotografiile au fost realizate de Josae Luis Lira, expert şi scriitor în istora religiilor şi analizate de antropologul Marcos Paulo Machado Salles. Ulterior, craniul cartografiat 3 D arată că relicvele aparţin „bărbat european, în jur de 55 de ani sau mai mult”, scrie Daily Mail.

Deşi viaţa Sfântului Valentin este învăluită în mister, se presupune că acesta a fost un episcop creştin, executat în anul 273 d. Hr., la porunca lui Claudius al II -lea, în data de 14 februarie. Sfântul ar fi căsătorit tinerii îndrăgostiţi în secret, sfidând ordinul împăratului.
Potrivit istoricilor, Claudius al II -lea avea ambiţia de a clădi o armată imensă pentru a-şi apăra imperiul. Augustul era convins că tinerii fără soţii şi copii erau mai dispuşi să se jertfească pe câmpul de luptă, aşa că a decretat ca să fie interzise căsătoriile.

Legenda spune că, în timp ce Sfântul Valentin se afla în închisoare, tinerii îi aruncau flori printre gratii, drept recunoştinţă şi recunoastere. Mai mult, la scurt timp după moartea orcotitorului îndrăgostiţilor, fiica temnicerului său, Artemias, oarbă fiind şi-a recăpătat în mod miraculos vederea.
Se mai spune că în 14 februarie, ziua execuţiei sale, Sfântul Valentin i-ar fi trimis iubitei sale, o scrisoare de dragoste semnată „de la Valentinul tău”.