Secretele lui Tibi Clenci, noul jurat de la “Bravo, ai stil! Celebrities”. Cât de pregătit este pentru noua provocare din viața lui

Publicat: 28 aug. 2021, 21:57 Autor: Dora Bazavan Vedete

Este sau nu pregătit pentru noua provocare din viața lui? Emisiunea în noua formulă va fi difuzată din 8 septembrie, de miercuri până vineri, de la ora 22:30 și în fiecare sâmbătă, de la 22:00. Ciao.ro a aflat cum privește Tibi Clenci această colaborare cu Kanal D și cât investește el în ținutele cu care se afișează.

Cine te-a inspirat cel mai mult în cariera ta?

Tata. Nimeni nu a putut să-l detroneze. Este nevoie de timp, să stai mult cu un om ca să poată concura cu un om care te-a inspirat toată viața. Eu cu tata am o viață întreagă, el m-a crescut, m-a educat, m-a inspirat, a investit în mine, și-a realizat visul prin mine. Este ca un antrenor. Nu m-a solicitat cât să mă obosească, a știut când să îmi dea pauze, când să mă împingă pe marginea prăpastiei și când să mă prindă din căderea mea în gol. Și domnul Condrescu, profesorul meu din facultate, este un mentor pentru mine. În tandrețea lui, mi-a explicat cum stă viața.  Au fost, însă, mulți oameni pe care i-am plăcut enorm, dar vorbim de superlativul absolut.

Pozele tale au apărut în cele mai apreciate reviste din lume. Ai făcut vreun compromis în meseria asta?

Da, destule. Au fost nopți în care nu am dormit, nu una, ci poate șase într-o săptămână, gândindu-mă ce trebuie să fac. Mi-am sacrificat timpul liber, nu am fost la bere, doar m-am antrenat ca trup și minte. Mi-am antrenat spiritul, nu mi-am lăsat lacrimile să curgă de câte ori aș fi simțit. Nu am mâncat când trebuia, uneori zile întregi, am consumat toți banii pe care cu greu îi puneam deoparte la 20 de ani, nu pe ceea ce instinctul primar mi-ar fi cerut, ci pe cărți, filme. Nu mi-am mai petrecut timpul ușor cu cei ușori. M-am aruncat într-un context mult mai rafinat ca și eu să pot să împrumut din valorile celor care mă înconjurau.

Câți bani investești în hainele tale? 

Investesc ca un om normal, nu fac excese. Negrul ne salvează pe noi fotografii. Trebuie să fim neutri, să nu ne vedem la ședințele foto. Uniforma asta îmi este ca a doua piele. Mai pun mâna și pe item-uri de brand, dar nu am un focus pe tema asta. Am și haine din second hand pe care nu le-aș fi găsit în magazinele de brand. Am un pantalon pe care îl iubesc de când l-am cumpărat.

Ești o apariție fresh pe TV. Cum ti-ai dori să fii perceput de către publicul ”Bravo, ai stil!”?

Eu sunt obișnuit cu lumea sportului, așa am început cariera… Aș vrea ca publicul să mă perceapă ca performer, un tip care a făcut performanță în industria modei și care cere de la cei care sunt în fața publicului, într-un context profesionist, să depune eforturile ca să câștige. Asta înseamnă să te implici sută la sută. Sunt un tip foarte volubil, iar când vine vorba de munca mea sunt exigent.

Cum privești această colaboare cu Kanal D? Cum crezi că o să te împaci cu colegii din juriu?

Cu Maurice mă înțeleg minunat, ca de fiecare dată. La shootingurile pe care le-am făcut împreună există sare și piper, Maurice este un fenomen. Cu Raluca mă revăd după 21 de ani și am regăsit-o exact aceeași persoană. Doar în termeni de siluetă o găsesc altfel. Îmi dau seama că timpul nu ne-a îndepărtat, când ne-am revăzut nu s-a simțit pauza de 21 de ani.

Când am venit la Kanal D, am avut un feeling foarte bun, am fost încântat când managementul mi-a spus că aici este o familie. Eu toată viața am militat pentru familie. Noi, în echipă, trebuie să ne simțim minunat, să nu ne fie teamă să ne spunem ce credem și să evoluăm împreună. Schimbul de idei ne ajută să mergem mai departe.

Care e constatarea ta generală, atunci când ieși pe stradă, privind stilul românilor? Ce apreciezi și ce anume te ”orbește”?

În comparație cu ceea ce am văzut în străinătate, mie românii mi se par foarte deschiși din toate punctele de vedere. Sunt ca niște bureți care absorb toată informația cool, benefică. De asta peste tot întâlnești excelență, ceea ce mă bucură. Avem acea modalitate de a face bici din nimic și asta se întâmplă în toate domeniile. Românii sunt cool și miros a curat, sunt diversificați și în tendințe. Bucureștiul vibrează de inovație.

Profesional vorbind, ce îți mai dorești pentru tine? Ți-ai atins obictivele propuse până acum? Ce mai urmează pentru Tibi Clenci?

Mi-am atins obiectivele propuse, unele dintre ele. Socrate spune că știe că nu știe nimic și nu aș putea să îl contrazic vreodată. Fiecare zi aduce ceva nou, totul trebuie înmagazinat. În domeniul nostru se pune problema trendului și, dacă nu ești ancorat în ceea ce se întâmplă, pierzi ideea. Suntem forțați să ne updatam, ca în orice profesie.

Mi-am atins obiectivele pe unele proiecte, asta nu înseamnă că sunt , trebuie susținute.  Acum urmează un nou început – „Bravo ai stil!Celebrities”. Sunt plin de speranțe că mă voi bucura maxim în acest proiect, alături de Maurice și Raluca, la masa Juriului „Bravo, ai stil! Celebrities”.

 

 

Publicat: 28 aug. 2021, 21:57 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă