Se mai măresc pensiile și alocațiile? Anunțul făcut de ministrul de finanțe

Publicat: 07 apr. 2020, 09:45 Autor: Elena News
Se mai măresc pensiile și alocațiile? Anunțul făcut de ministrul de finanțe

Se mai măresc pensiile și alocațiile? Ministrul Finanțelor a atras atenția că trebuie reevaluate cheltuielile din aparatul bugetar.

Florin Cîțu a evitat să răspundă clar dacă vor avea loc creșterile de pensii și de alocații programate în a doua parte a anului sau o eventuală reducere a salariilor bugetarilor.  Ministrul dă asigurări că în acest moment nu există un asemenea proiect, dar atrage atenția că atunci când se fac evaluările cheltuielilor, se are în vedere întregul an. Totul depinde și de execuția bugetară.

„Înseamnă presiune pe buget și da, va trebui să luăm câteva decizii importante în ceea ce privește cheltuielile pentru tot anul. Nu pot să vă spun acum care sunt acele categorii de cheltuieli, pentru că analiza este în curs”, a declarat ministrul Florin Cîțu la Digi24.

Deficitul bugetar pentru 2020 crește semnificativ, odată cu măsurile luate pentru contracararea efectelor economice și sociale determinate de epidemia de coronavirus. „Rolul este de a ne asigura că oamenii primesc ajutoare, pensii, salarii, dar nu va fi ușor și e necesară o reevaluare a întregului buget pe tot anul”, a declarat Florin Cîțu, luni, la finalul ședinței de guvern.

„Ne vom uita dacă în cheltuielile pe care le avem anul acesta există cheltuieli neesențiale, la care putem să renunțăm și să mai reducem din presiunea asupra bugetului. Asta pe de o parte. Dar în același timp, ne uităm și la capitolele importante din bugetul de cheltuieli, unde putem să amânăm o parte din cheltuieli pentru anul viitor. Cum vom avea această analiză, vom ieși cu ea, sper ori la momentul rectificării, ori imediat după”, a spus Florin Cîțu.

Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile

„Când am început anul, bineînțeles că am alocat bani în buget (pentru pensii și alocații mărite – n.r.). De fiecare dată, am spus însă că depinde de execuția bugetară. Tot timpul trebuie să ne uităm atent la execuția bugetară și vedem concluziile după aceea. Dar ne uităm la toate cheltuielile din buget, toate grupele mari de cheltuieli. Dacă după primele două luni execuția bugetară arăta foarte bine, vă spun că în acest moment, în martie, deja vedem impactul crizei.

Venituri mai mici, cheltuielile crescute, iar la rectificarea bugetară vă spun că avem o creștere semnificativă a cheltuielilor, vom aloca în plus un miliard de lei doar pentru concediile medicale, o sumă semnificativă pentru șomaj tehnic, peste 7 miliarde de lei, și mai avem și alte cheltuieli pentru ajutor social, asta înseamnă că vom cheltui foarte mult, în timp ce pentru tot anul veniturile bugetare scad semnificativ, deficitul bugetar crește, estimarea pentru tot anul crește, ceea ce înseamnă că și necesarul de finanțare crește”, a spus ministrul de finanțe.

Se mai măresc pensiile și alocațiile?

Toate acestea depind însă de ceea ce se va întâmpla cu pandemia și de cât va mai dura starea de urgență. „Trebuie să-ți updatezi informațiile în funcție de realitate, nu poți să rămâi prizonierul unor estimări. Vom evalua situația în funcție de cum evoluează lucrurile. Rectificarea bugetară este o astfel de evaluare a situației, pentru că nu mai sunt aceiași parametri ca la începtul anului. Suntem precauți în continuare, dar dacă situația merge într-o direcție, suntem gata să reacționăm imediat. Trebuie să fim pregătiți să schimbăm lucrurile din mers, nu să rămânem prizonierii unor estimări din trecut”, a subliniat ministrul Florin Cîțu la Digi24.

Publicat: 07 apr. 2020, 09:45 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×