Se leagă o nouă idilă în showbiz! Matei Stratan, la întâlnire cu “Paris Hilton de România”

Publicat: 30 apr. 2022, 09:46 Autor: Maria Apostol Vedete

Ca să-i demonstreze că este un romantic de modă veche, Matei Stratan a scos-o la întâlnire pe celebra blondă în Parcul Herăstrău. Acolo unde au discutat vrute și nevrute și păreau că nu se feresc de ochii curioșilor.

După ce s-a iubit cu Mădălina Ghenea, s-a zvonit că Matei Stratan ar fi încercat să își refacă viața cu Andreea Raicu. Totul a “căzut”, însă, anul trecut, în septembrie, când afaceristul a fost fotografiat în compania unei brunete super-sexy, iar gesturile celor doi păreau mai degrabă cele ale unor adolescenți îndrăgostiți.

Între timp a mai bifat niște targeturi. Printre care nora poate celui mai bogat român, mutată din țară de ceva vreme. Și divorțată de fiul poate celui mai bogat român.

Nu e clar dacă legătura lor mai este sau nu de actualitate. Cert este că Matei Stratan nu pierde timpul și nu ratează nicio ocazie să apară în public însoțit de frumusețile autohtone. Recent, paparazzi l-au întâlnit pe Matei în Herăstrău, alături de o blondină super-sexy. \milionăreasă cu acte în regulă și cunoscută în lumea bună a Capitalei drept “Regina petrecerilor”, “Paris Hilton de România” sau “Milionăreasa”. Mai multe imagini găsiți pe CANCAN.RO.

Cine este Matei Stratan

Chipeșul avocat este moștenitorul unei averi fabuloase, estimată la 300 de milioane de euro. Familia Stratan are proprietăți în Londra, Toscana, Iași, București.  În plus, magnații se laudă cu un parc auto impresionant și un iaht ancorat în Grecia.

Tatăl lui Matei Stratan este medicul român Dan Stratan. Iar bunicii lui sunt Elena Stratan, medic ginecolog și proprietarul celei mai vechi clinici de ginecologie din Iași și Iulian Stradan, șeful secției de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul de Urgenţă “Sf. Spiridon”. Așadar, moștenirea lui Matei Stratan este importanta. Atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere familial.

Publicat: 30 apr. 2022, 09:46 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă