Se deschide vaccinarea fără programare în toate centrele din țară. Când vor putea merge românii să se vaccineze

Publicat: 05 mai 2021, 10:15 Autor: Elena Arhiva
Se deschide vaccinarea fără programare în toate centrele din țară. Când vor putea merge românii să se vaccineze

Coordonatorul campaniei de vaccinare, mediul Valeriu Gheorghiță, a anunțat deschiderea tuturor centrelor de vaccinare și pentru persoanele care nu sunt programate în platformă. Acesta a explicat, într-o conferință de presă, cum se va face vaccinarea, însă a precizat că prioritate vor avea, în continuare, persoanele programate.

„Începând de vineri, din 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate:

-persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare;

-de asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14, până la finalul programului, ora 20, fără programare.

Menționez, pentru persoanele peste 60 de ani, se pot prezenta pe tot parcursul programului, de la 8 dimineața până la orele 20.

Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă, care au un loc deja ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat, însă suplimentar, în funcție de capacitate de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrul de vaccinare.

Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite

Adică, dacă un centru are capacitate de 100 de persoane și sunt 50 de persoane programate, va elibera bonuri de ordine pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta. Eventual, cei care se prezintă suplimentar pot fi trecuți pe o listă și să se prezinte în zilele următoare.

Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite, pentru că vom merge pe o estimare medie a consumului pe 3 zile, însă fără să avem o garanție că numărul de doze distribuite vor fi și consumate pe perioada intervalului de stabilitate a acestor doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat, de asemenea, că în perioada următoare vor fi organizate mai multe „maratoane de vaccinare”, în diferite localități din țară. Astfel, primul eveniment de acest fel va fi organizat în București, unde în perioada 7-9 mai se vor face vaccinări fără programare în Piața Constituției și la Biblioteca Națională.

Sursa foto: Arhiva Cioa

Publicat: 05 mai 2021, 10:15 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă