Schimbări majore în grila Antena 1! Ce se întâmplă cu emisiunea Mirelei Vaida

Publicat: 06 nov. 2019, 12:20 Autor: Maria Apostol News 2
Schimbări majore în grila Antena 1! Ce se întâmplă cu emisiunea Mirelei Vaida

Unul dintre cele mai iubite showuri matrimoniale care i-a cucerit pe români, ”Mireasa pentru fiul meu”, prezentat de Mirela Vaida, revine pe TV, însă sub o altă formă! 

După trei ani de pauză, șefii din Antena 1 au decis să readucă pe TV formatul emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu”, însă sub o altă denumire mai simplă: ”Mireasa”.

Chiar dacă nu se cunosc momentan foarte multe informații cu privire la noul format al emisiuni, producătorii au hotărât să-i ofere un nou nume.

mirela boureanu vaida plange

„Mireasă pentru fiul meu” a debutat la Antena 1 în august 2011, cu Mirela Vaida la cârmă. Show-ul matrimonial se muta atunci de la Kanal D, unde rulase pentru cinci sezoane sub titlul „Noră pentru mama”. În 2016, actrița Paula Chirilă a preluat rolul de prezentator de la Mirela Vaida, care urma să intre în concediu de maternitate.  De altfel, nu era singurul concediu de maternitate al Mirelei Vaida. În primăvara lui 2015, ea era înlocuită pentru câteva luni de Andreea Mantea.

Ultimul sezon s-a încheiat la începutul anului 2017, tot cu Mirela Vaida în prim plan. Atunci, ”Mireasă pentru fiul meu” a fost înlocuită cu formatul ”Prietenii de la 11”, care se voia un concurent pentru ”Vorbește Lumea” de la Pro TV, potrivit Paginademedia.ro.

Când vor avea loc preselecțiile

  • Craiova și Constanța – 24 noiembrie
  • Timișoara și Galați – 25 noiembrie
  • Cluj-Napoca și Iași – 26 noiembrie
  • Sibiu – 27 noiembrie
  • București – 6, 7 şi 8 decembrie
Publicat: 06 nov. 2019, 12:20 Autor: Maria Apostol News 2
Tags:
Pe aceeași temă
×