Schimbarea la față a Domnului este prăznuită de creștini în fiecare an, pe data de 6 august. Schimbarea la față aminteste crestinilor de minunea care a avut loc pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descopera dumnezeirea Sa prin natura umană pe care şi-a asumat-o. Matei, Evanghelistul descrie această întâmplare astfel (Matei 17, 2) “Şi a stralucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.
Sărbătoarea Shimbării la Faţă a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărateasa Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V lea.
În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456, potrivit crestinortodox.ro.
Biserica Rusa se obisnuieste ca in aceasta zi sa se faca pomenire a tuturor celor adormiti, in timp ce in unele zone este obiceiul de a aduce struguri la biserica, urmand a fi impartiti credinciosilor.
Faimoasa icoana a Schimbarii la Fata a Domnului este extrem de profunda si bogata prin tot ceea ce transmite. In centrul acesteia este Mantuitorul avand un vesmant alb, inconjurat de un fond inchis de culoare (mandorla), aspect prezent si in icoana invierii. La picioarele Mantuitorului nostru Iisus Hristos sunt ucenicii Petru, Iacob si Ioan, dar si Moise si Ilie.
În această zi se culeg ultimele plante de leac, despre care se spune că au puteri vindecătoare. Dacă vremea este însorită şi plăcută, țăranii spun că vom avea o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă.
În această zi se duc la biserică mere, pere, prune şi mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „pârga” din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi se împart credincioşilor care participă la slujbă. De asemenea, se împart pachete cu fructe şi cu bucate de post, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, boabele desprinse din ciorchini poartă numele de „coliva de struguri”, aceste ofrande dăruindu-se în memoria rudelor plecate în eternitate.
În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul. În această zi se interzice scăldatul, pentru că apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor.
Tradiția spune că nu se spală în această zi deoarece o să fiţi năpădiţi de ploşniţe şi păduchi; femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi; este bine de evitat călătoriile deoarece se spune că vă veţi rătăci; pentru spor şi sănătate, în această zi se duc la biserică ofrande, în special struguri, care se sfinţesc şi se împart în memoria rudelor decedate.