Scandal MONSTRU în lumea medicală. Un renumit chirurg estetician din Iași spune că a fost furat de proprietarul spitalului în care opera

Publicat: 31 mart. 2023, 21:23 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Scandal MONSTRU în lumea medicală. Un renumit chirurg estetician din Iași spune că a fost furat de proprietarul spitalului în care opera

Un scandal MONSTRU se desfășoară zilele acestea în lumea medicală din România după ce dr. Gabriel Mazilu, unul dintre cei mai respectați medici esteticieni din România, îl acuză pe Dumitru Constantinescu, proprietarul spitalului din Iași, în care opera, sub acțiunea unui contract de colaborare, că i-a furat instrumentarul medical.

Medicul estetician susține că tot conflictul a plecat de la decizia lui de a elibera spațiul, după ce Constantinescu l-a anunțat că i se va mări chiria pentru sala de operatie, implicit un procent mult prea mare din costul operațiilor. După o analiză la sânge, dr. Mazilu a concluzionat că nu poate suporta extra costul de la chirie, motiv pentru care a decis să plece doar că, ce să vezi, acest lucru s-a întâmplat, fără să ia cu el instrumentarul medical pe care l-a achiziționat cu resurse financiare proprii.

„Atunci când am încheiat contractul de colaborare, în mod normal el trebuia să-mi pună la dispoziție toată infrastructura: instrumentar medical, sală de operație, terapie intensiă, anestezist. Pentru că nu avea instrumentar medical pentru specializarea mea, am decis de comun acord să cumpăr din banii mei, ceea ce s-a și întâmplat. Am factură. M-a costat, și vorbesc despre doar o parte din investiție, 52.000 de lei. A existat între mine și spital doar un contract de comodat, pentru ca eu să pot să folosesc cabinetele respective, pentru a obține autorizarea de la DSP și de la Colegiul Medicilor. Când am mers în biroul lui, era în ședință, cu 4 persoane, inclusiv cu directorul medical al spitalului, și a declarat că îmi va restitui instrumentarul atunci când va avea dânsul chef și că pot să-l dau în judecată, la presă, pentru că nu-l interesează și îmi poate ține instrumentarul și 2 ani de zile. Este și dovada audio, pe care o voi prezenta în instanță ca probă la dosar.”, ne-a declarat dr. Gabriel Mazilu.

Totul a mers bine până în momentul în care medicul estetician a decis să plece din locație, pe 1 aprilie 2023, în ziua în care expiră de drept contractul. Cu doar câteva zile, pe baza discuțiilor în contradictoriu, în timp ce realiza ultima operație în locație, dr. Mazilu spune că asistenta șefă a spitalului, Cătălina Ciocoiu, într-o perfectă complicitate cu Dumitru Constantinescu, i-a sustras instrumentarul. Medicul, în acest moment, rămânând exclusiv cu piesele pe care le folosea în acel moment în operație.

„Am martori care pot confima ceea ce afirm. Este incredibil! În timp ce eu eram în operație, doamna asistentă șefă a sustras instrumentarul. Apoi mi-au spus că eu am fost în chirie acolo și că instrumentarul rămâne acolo, deși eu l-am plătit, cu factură pe numele meu, implicit firma pe care o dețin.”, continuă medicul Gabriel Mazilu.

Indignat, dr. Gabriel Mazilu a depus o plângere penală împotriva patronului spitalului, pe care îl acuză de instigare la furt, abuz de încredere și defăimare.

„Cel mai grav este că poate să-mi împiedice dreptul de a-mi exercita profesia, din cauza lipsei instrumentarului, și asta poate duce la o posibilă vătămare corporală a pacienților mei.”.

Medicul estetician declară că, pentru toate declarațiile pe care le face, are dovezi, facturi, procese verbale, martori, înregistrări audio și că este dispus să le pună pe toate în serviciul instanței, fiind, de asemenea, încrezător că legea va fi aplicată corect și că situația lui se va rezolva corect și rapid.

„Avocata mea se ocupă deja de partea legală a acestei situații. Am făcut plângere penală împotriva managerului. Acesta este furt, sechestrare. De ce ai vrea să-mi furi instrumentarul, doar ca să-mi faci rău și să nu pot opera? Nu am avut niciun fel de conflict cu dânsul, am zis ok, se termină contractul de colaborare, fiecare își vede de drumul lui, iar eu pot să merg să operez oriunde, chiar și la București. Chestiile acestea sunt golănii mari și am încredere că instanța va face dreptate în cazul meu.”, a mai precizat medicul chirurg, dr. Gabriel Mazilu.

Publicat: 31 mart. 2023, 21:23 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Pe aceeași temă