Scandal după înmormântarea Ronei Hartner. Sora regretatei artiste face acuzaţii dure la adresa fostului cumnat: „Scopul lui este să o îndepărteze de familie”

04 12. 2023, 11:25

Rona Hartner a fost condusă pe ultimul drum pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Din nefericire, regretata artistă a pierdut lupta cu boala care o măcina de câţiva ani. A simţit că sfârşitul îi este aproape, iar în ultimele zile a vrut să fie alături de fiica sa. Sora artistei a făcut declaraţii dureroase după înmormântare. Printre altele, Rinda a dezvăluit în cadrul unui interviu şi faptul că tatăl nepoatei sale a apărut abia acum în viaţa fetiţei şi îşi dorește custodia acesteia. 

Familia artistei s-a ocupat de organizarea ceremoniei de înmormântare care a avut loc în România. Dorinţa cântăreţei a fost să îşi ducă somnul veșnic în ţara natală. După ani de zile în care nu a mai dat niciun semn şi nici nu s-a implicat în creşterea fiicei sale, Rocco Sedano şi-a făcut apariţia în viaţa tinerei.

Rinda Hartner, acuzaţii dure la adresa fostului cumnat

Despre înmormântarea Ronei Hartner, sora acesteia a spus că totul a ieşit aşa cum a fost planiificat. În schimb, mai spune aceasta, nimeni nu se aştepta să îl vadă pe Rocco Sedano.

„A fost o slujbă frumoasă. Rona a dorit să i se dea slujbe… Da, a fost și Rocco la înmormântare. A stat în spate. Fata a stat cu mine și apoi a apărut tatăl ei. Am vorbit cu el și l-am întrebat ce face aici. A zis că vrea să-i fie alături fetei lui.

Dar scopul lui este să o îndepărteze de familie. O să mergem la masă împreună! Din respect pentru Rona nu vreau să fac discuții… Noi plecăm din țară mâine seară către Franța. Sumayla rămâne în Franța cu mama mea și cu fratele meu”, a mărturisit sora Ronei Hartner, potrivit unica.

Fiica Ronei Hartner trece prin momente grele după moartea artistei

Fiica Ronei Hartner a fost cu adevărat devastată, după tragedia care i-a lăsat urme adânci în suflet. Ea și mama sa aveau o relație extraordinară, iar actrița a făcut întotdeauna sacrificii pentru a-i oferi o viaţă cât mai bună. După moartea sa, adolescenta nu-și dorește să părăsească Franța, motiv pentru care aceasta va rămâne în continuare acolo, sub tutela bunicii și unchiului său.

„Ea săraca sigur că este foarte amărâtă (n.r. fiica Ronei), mama ei era totul pentru ea, Rona a făcut tot ce a făcut pentru fata ei. Acum noi o să stăm cu ea… Rămâne în Franța ea, așa vrea, aici are toți prietenii, s-a născut aici. Noi o să facem tot ce-ar fi făcut Rona pentru fata ei, chiar dacă nimeni nu-i poate înlocui mama. O să ne străduim să-i alinăm cât mai mult pierderea, astfel încât să nu vadă că nu e copilul nimănui. Tatăl ei a apărut acum ca din fum și vrea el să aibă relații cu fata, dar ea nu prea vrea. Este foarte vulnerabilă acum și e greu să ia decizii, dar noi o să fim lângă ea să o protejăm în acest momente”, a mai dezvălui aceasta, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.

Rona și-a petrecut ultimele zile cu fata sa

Sora regretatei artiste a mărturisit că aceasta a presimţit că ceva rău se va întâmpla, din acest motiv şi-a dorit ca ultimele zile din viaţă să le petreacă acasă, alături de fiica sa. Cu toate acestea, într-o seară, durerile au început să fie insuportabile, astfel a fost nevoită să se interneze din nou în spital.

„Cam la ora 6 a plecat. Rona se aștepta, mi-a zis înainte să iasă din spital, a cerut ea să iasă din spital, să vină acasă, să se plimbe cu fata ei și mi-a zis că îi e frică că nu mai iese din spital. Am întrebat-o de ce nu mi-a trimis ultimul scan, îmi spunea că nu-l are, dar nu cred asta. A văzut cât s-au mărit metastazele și nu a vrut să-mi spună. Spunea că radioterapia nu e locală, trebuie să facă tot capul. Mi-a zis asta e, tu știi ce ai de făcut. Durerile erau înfiorătoare și nu mai putea să înghită medicamente, au dus-o la spital și i-au făcut ceva ca să nu sufere. Rona nu a vrut să sufere, l-a văzut pe tata cum a suferit și nu a vrut același lucru”, mai spune femeia.

 

Sursă foto: social media