Marian Barbu, cunoscut drept Nea Mărin, este o prezență foarte apreciată și iubită de publicul din România! Telespectatorii sunt nedezlipiți de micile ecrane atunci când emisiunea sa începe și chiar stârnește zâmbete pe chipurile oamenilor. Mai mult decât atât, omul de televiziune are o familie foarte frumoasă și este căsătorit de 40 de ani cu doamna Maria!
Nea Mărin întotdeauna a reușit să aducă zâmbetele pe fețele oamenilor, ori de câte ori apărea în fața acestora. Însă, chiar dacă este o persoană care reușește să stârnească emoții pozitive în jurul ei, nu mulți știu greutățile prin care a trecut de-a lungul timpului pentru a avea o familie cu persoana pe care o iubește de zeci de ani!
Nu mulți cunosc situația când Nea Mărin a fost nevoit să o fure de acasă pe cea care i-a devenit apoi soție. De dragul familiei, Marian Barbu a făcut multe sacrificii, iar pentru a fi împreună cu persoana pe care o iubește, a trebuit să recurgă la un gest pe care rudele soției sale l-au văzut inițial deplasat. Părinții soției sale s-au împotrivit relației lor, dar apoi au acceptat și le-au dat binecuvântarea pentru a se căsători. Și după ani și ani, Nea Mărin vorbește cu mult drag și iubire despre cea care îi este alături de patru decenii. Au împreună două fete, Diana și Larisa.
“Soția mă înțelege în meseria mea, ba chiar mă împinge de la spate, mă îndrumă să mă duc peste tot, să dau înainte să ne fie bine. Nu mă limitează, îmi înțelege viața, nu am avut niciodată discuții din cauza faptului că eu mai plec de acasă”, a mărturisit Nea Mărin.
”Mi-am dorit de mic o familie solidă. Pentru mine, căsătoria este căsătorie. M-am însurat o dată și, gata, nu îmi mai trebuie!”, a spus Nea Marin pentru playtech.ro.
Nea Mărin este căsătorit de aproape 40 de ani cu Maria, care i-a dăruit două fiice frumoase și talentate. În timp ce fiica cea mare l-a făcut fericit dăruindu-i doi nepoți, mezina Larisa i-a călcat tatălui pe urme, după terminarea facultății, iar acum este la rândul ei profesor de dansuri populare.
Nea Mărin se poate considera un bărbat fericit, mai ales că, după cum a declarat chiar el, i-au trebuit cinci ani să o convingă pe actuala sa parteneră de viață să se mărite cu el.
sursă foto: arhivă Ciao