În data de 23 noiembrie s-au împlinit trei ani de când actrița Stela Popescu nu se mai află printre noi. Fostul soț al acesteia, regizorul Dan Puican, în vârstă de 87 de ani, dar și soția lui, au ținut un parastas în weekend pentru actriță.
În cursul weekendului trecut, regizorul Dan Puican, alături de soția sa, i-au făcut actriței Stelei Popescu un parastas la Biserica de pe Strada Batiștei din Capitală. Regizorul de 87 de ani, alături de partenera lui, au împărțit pachete oamenilor, dând și de pomană pește, fiind dezlegare la pește în Postul Crăciunului. Alimentul respectiv era unul dintre preferatele actriței. De la parastas a lipsit fiica adoptată de actriță, și anume Doina Maximilian. Aceasta nu i-ar fi făcut un parastas separat.
”I-am dat de pomană niște pachete și pentru că a fost dezlegare la pește în postul Crăciunului, i-am dat de pomană și pește. Stelei îi plăcea mult. Soția mea a visat-o joi. Stela a fost iubirea mea din tinerețe. Am rămas în relații bune. Am colindat pe 5 continente împreună, am fost în 35 țări, iar soția mea s-a împrietenit cu ea. Venea la noi la masă. Soția îi făcea zacuscă și alte bunătăți de casă. Chiar înainte să moară am vorbit cu ea marți, ca să vină la noi la masă sâmbătă, soția o aștepta cu pește și m-a întrebat dacă am și vin din acela bun, roșu, căci îi plăcea vinul roșu. Iar joi seara a murit. Un prieten contabil, domnul Duru a alertat-o pe Doina, fata adoptivă a Stelei, că nu răspundea la telefon și așa a găsit-o pe jos, în casă. Anul acesta n-am mai ajuns la cimitir, doar la biserică”, a declarat Dan Puican pentru Click!.
Sursă foto: capturi video youtube