S-a pufoșit de când a rămas șomeră! Claudia Pavel se îndreaptă cu pași repezi de la S la L!

Publicat: 19 feb. 2020, 23:06 Autor: Maria Apostol Vedete

Câți dintre voi știați despre Claudia Pavel că a slăbit 20 de kilograme după naștere? Probabil că nu mulți, pentru că mai aveți și alte treburi. Dar vă spunem noi. Acela a fost ”apogeul” ei de grăsuță, pentru că apoi a devenit aproape obsedată de siluetă, asta și pentru că era foarte des în lumina reflectoarelor. Acum, că i s-a cam pus praful pe microfon, artista a lăsat-o mai moale cu pretențiile. Paparazzii CIAO.RO au fost pe fază și au surprins noile ei investiții… niște kilograme în plus! 

Claudia Pavel a arătat mereu bine, iar cele 20 de kilograme în plus pe care le-a luat în sarcină au dispărut rapid, fără prea multă văicăreala. Și asta pentru că i-a plăcut mai mult mișcarea decât mâncarea, normal. Să vă reamintim de perioada în care era concurentă la ”Ferma” și nu s-a dezis nicio zi de exerciții fizice, chit că toți ceilalți concurenți vociferau că trage de timp, astfel încât să se sustragă de la sarcini.

De mic copil și-a impus standarde de frumusețe și a fost extrem de exigentă cu felul în care arată, după cum chiar ea a povestit.

Aș minți dacă aș spune că nu. Aveam cinci ani când a căzut comunismul și am început să văd că se promovează femei frumoase, inclusiv păpușile erau și sunt perfecte: nasul fin, buzele cărnoase, ochii mari. Îi multumesc lui Dumnezeu că m-am născut frumoasă și pentru că nu a trebuit să fac mari eforturi. Dar, cu toate astea, am început să țin diete încă de la 12 ani, pentru că eram obsedată că trebuie să arăt ca fetele de pe podiumul de modă, deși eram un copil slab. Este clar că ne dăunează imaginea asta perfectă a femeii! Este o presiune mult prea mare asupra femeilor, inclusiv după ce nasc”, mărturisea artista.

De când s-au subțiat contractele, Claudia Pavel a lăsat-o mai moale și și-a zis, probabil, ”La naiba! O viață am!”.. și a început să se bucure și ea de mâncare. Nu exagerat, dar, totuși, cât să prindă alte forme.

Paparazzii CIAO.RO au surprins-o prin oraș, îmbrăcată în colanți sport care-i mulau perfect rotunjimile. Claudia este fericită și cu cele câteva kilograme în plus, care fie vorba între noi… nu dau deloc rău. Preocupată pare să fie momentan doar de bunăstarea fiului ei, cel despre care spunea că-i aduce de fapt fericirea în fiecare zi.

Claudia Pavel și-a negociat la sânge contractele

Claudia Pavel s-a ales cu sume consistente de pe urma concursurilor TV. În 2017 a apărut la “Fort Boyard” (Pro TV), iar în 2018 a plecat în Republica Dominicană, la concursul “Exatlon” (Kanal D). Acolo a stat o lună, primind 40.000 de euro. Banii au fost investiți în cariera muzicală şi în creşterea copilului ei.

Anul acesta, Claudia a acceptat să plece în “Ferma” şi surse apropiate vedetei spun că şi-a negociat la sânge onorariul. Acesta ar fi mai mare decât cel luat la Kanal D, mai exact 50.000 de euro pe lună. Toți ceilalți concurenți ar fi fost invidioşi, fiindcă ea ar fi printre cele mai bine plătite concurente, în timp ce Brigitte Năstase, de pildă, ar fi încasat o sumă cu mult mai mică.

 

 

 

Publicat: 19 feb. 2020, 23:06 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă