Ruxi de la ”Bravo, ai stil!”, dezvăluiri intime despre bărbații din viața ei: “Mă atrage aceeași tipologie masculină toxică”
Ruxi de la “Bravo, ai stil! Celebrities!” a dezvăluiri intime despre bărbații din viața ei, dar și despre bani – cât câștigă și cât cheltuiește. Are peste 500.000 de urmăritori pe Instagram, dar nu o dată s-a întâmplat să rămână fără bani de la lună la lună.
Ruxi, de la “Bravo, ai stil! Celebrities!”: „Dacă îmi place un bărbat sunt încă sigură că este dintr-un motiv greșit”
Reporter: Ai scris o carte despre relațiile toxice și le oferi sfaturi abonaților tăi cu privire la asta. Cât de ușor îți este ție acum să-ți dai seama când un bărbat este potrivit pentru tine?
Ruxi: Cartea mi-a oferit prilejul să mă înțeleg, să scot la suprafață niste greșeli pe care le făceam în trecut. Asta nu înseamnă că problema este rezolvată. Și acum mă atrage aceeași tipologie masculină toxică, ceea ce îmi ridică un steag roșu. Dacă îmi place un bărbat sunt încă sigură că este dintr-un motiv greșit. 🙂
Reporter: Câștigi mii de euro lunar, așa cum s-a scris în presă?
Ruxi: Nu mă consider o persoană publică, nu se prea scrie despre mine în presă. Depinde cine și ce citește din tot ce se scrie în ultima perioadă. Câștig cât să îmi acopăr nevoile, pentru unii probabil câștig puțin.
Reporter: Pe ce cheltuiești cei mai mulți bani?
Ruxi, de la “Bravo, ai stil! Celebrities!”: „Nu sunt o tipă chibzuită și cheltuiesc pe tot felul de nimicuri”
Ruxi: Nu sunt o tipă chibzuită și cheltuiesc pe tot felul de nimicuri. Rămân des fără bani și cu întrebarea pe ce i-am cheltuit. Dar sunt pasionată de pantofi, probabil aici se duce o mare parte din bani.
Reporter: Care a fost cel mai greu moment din viața ta din care ai răzbit singură?
Ruxi: Drumul până în locul unde sunt astăzi mi s-a părut cel mai dificil, să ajung să fac ceea ce mă pasionează și îmi place. Nu am avut parte de susținere morală, financiară, nu am avut nici “pile”. M-am susținut singură pe toate planurile și nu a fost deloc ușor, dar satisfacțiile sunt cu atât mai mari.
Reporter: Satirizezi cu mare talent multe comportamente și personalități. Ce te inspiră și cum ți-ai dezvoltat această aptitudine?
Ruxi: Ador să fac comedie și viața în sine îmi oferă adevărate surse de inspirație. Este suficient să te uiți în jur și sigur vei găsi situații, personaje ce pot fi satirizate. Creația este singurul lucru care-mi dă viață și mă entuziasmează.
Reporter: Ce nu vedem de fapt în culisele Bravo, ai stil?
Ruxi: „Bravo, ai stil! Celebrities!” este un show de anduranță fizică și psihică. Este dificil să rămâi puternic în condiții de stres și să reziști în această competiție.
Ce vrea să facă Ruxi cu banii, dacă va câștiga competiția
Reporter: Cine se ceartă cel mai mult acolo?
Ruxi: Depinde de săptămână, toate avem perioade mai bune sau mai puțin bune și clacăm la un moment dat. Conflictele apar de multe ori din chestii foarte mici, este mereu altcineva implicat, pentru că stresul și presiunea sunt foarte mari.
Reporter: Dacă o să câștigi acest concurs, ce ți-ai propus să faci cu banii de pe marele premiu?
Ruxi: Nu am ajuns acolo, întâi să-i văd în cont. Apoi îi voi vedea cum se duc pe …nimic! V-am spus că am acest „talent”! 🙂
Ruxi este una dintre concurentele sezonului șapte “Bravo, ai stil! Celebrities!”, de la Kanal D, sezon al cărui juriu este format din Tibi Clenci, Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu.