Ruby, dezvăluiri sincere despre agresiunile la care a fost supusă în copilărie: ”Mi-am luat două bătăi originale de la tati”

Publicat: 22 ian. 2021, 13:18 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Ruby este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Deși este o fire destul de excentrică, dar în același timp și o luptătoare și o femeie puternică, cântăreața recunoalte că a avut o copilărie extrem de grea. În cadrul unui interviu, bruneta a vorbit despre câteva momente dificile prin care a trecut pe vremea când era doar o copilă.

La vârsta de 3 ani, Ruby a rămas în grija unei mătuși, pentru că părinții săi plecaseră în Italia ca să muncească. Ulterior, aceștia au divorțat, iar copilăria ei a devenit din ce în ce mai grea.

Artista povestește faptul că tatăl său a bătut-o destul de serios de câteva ori, iar acest lucru a reușit să îi marcheze copilăria.

„Mi-am luat două bătăi originale de la tati, să le țin minte, eram micuță, așa era atunci, nu cu tablete. L-am supărat rău. Odată i-am furat banii din portofel ca să-mi iau rujuri și ochelari. În fiecare dimineață făceam la fel până m-a prins”, a povestit Ruby într-o emisiune televizată.

Tatăl solistei nu este singurul care o certa în copilărie, chiar și bunicii ei îi era greu să o stăpâneacă: „Prima dată când m-am dus la discotecă, mă distram, era frumos, dar mi-au zis prietenii că mamaie a venit după mine cu un băț”, a mai mărturisit excentrica Ruby.

Ruby vede Bucureștiul dintr-un duplex de 200.000 de euro

Ruby a investit peste 200.000 de euro în locuința mult visată. Cântăreața a strâns, de-a lungul anilor, banii pe care i-a câștigat în sutele de concerte și emisiuni.

Cântăreața locuiește într-un apartament imens, care acoperă etajele 15, 16 și 17, situat pe situat pe malul Lacului Plumbuita din Colentina. Apartamentul vedetei oferă o panoramă unică a Bucureștiului! Ruby locuiește împreună cu iubitul ei, dar și cu mulți căței și pisici, iar recent se pare că și-a adus și bunica de la Medgidia, cea care a crescut-o.

În apartamentul de fițe, Ruby și-a făcut o bucătărie imensă, unde gătește destul de des, mai ales de când este în autoizolare. Aceasta are geamuri imense, și ieșire directă către terasa de unde se poate vedea tot Bucureștiului. Atât ea, cât și iubitul ei, dar și pisicile și cățeii adoră să stea pe balcon să admire priveliștea.

 

Sursă foto: Instagram

Publicat: 22 ian. 2021, 13:18 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă