Rona Hartner, despre o nouă relație: “Acum știu exact ce nu mai vreau”

15 09. 2022, 13:23

Rona Hartner, despre o nouă relație. Mereu veselă și cu zâmbetul pe buze, Rona Hartner atrage numai energii pozitive în jurul ei!

Actrița și cântareța își dorește tot ce e mai bun pentru ea și pare să fie în vervă! Și pentru că se simte în centrul atenției și este foarte încântată de tot ce trăiește acum, oameni și experiențe. Și în mod special de participarea la emisiunea ei de suflet, “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, alături de Johny Romano, se pare că Rona Hartner este foarte deschisă!

Parcă și-ar dori o nouă relație după divorțul de soțul ei francez, Herve Camilleri. Cei doi au pus punct căsniciei lor și au luat prin surprindere pe toată lumea. S-au despărțit oficial anul trecut, pe 17 septembrie, după trei ani de relație și la un an și jumătate de la nuntă. De atunci, Rona s-a “aruncat” în credință și s-a simțit ca o soră mai mare a lui Dumnezeu. A participat la slujbe și pelerinaje, are ritualul de a se împărtăși în fiecare zi și pare că e dispusă să își deschidă din nou sufletul!

Rona Hartner, despre o nouă relație

“Da, sunt și deschisă unei noi relații și în același timp sunt și absolut sigură că trebuie să devin  soră consacrată. Cred că sunt mai degrabă, mă gândesc oare, omul, bărbatul pentru mine nu este ceea ce îmi doresc eu, de fapt. S-ar putea să vreau să fiu pur și simplu sora consacrată. Să vreau să fiu dăruită unei misiuni, să trăiesc pentru Iisus, să fiu liberă și cred  că asta este adevărata mea vocație pentru că prea nu m-am înțeles cu niciun bărbat în viața mea, da, pe bune, chiar nu, nu am găsit niciunul, ca să zic așa, perfect, și cred că am avut și eu niște bărbați ca lumea în viața mea dar nu, parcă niciunul nu e ce vreau eu!”, spunea Rona Hartner într-un interviu din luna mai. Iar acum, vedeta încearcă să se refacă pe plan sentimental.

“Acum știu exact ce nu mai vreau”

“De ceva timp se pare că am mare succes la bărbați și accept… Însă de data asta voi alege eu! Nu mă mai las impresionată și aleasă de oricine! Acum știu exact ce nu mai vreau! Îmi doresc alături pe cineva cu care să pot construi! Nu mai vreau bărbați care se gândesc mai mult la ei decât la mine sau decât la cuplu! Pot să spun că asta  a lipsit din cele două căsnicii ale mele!”, a declarat Rona Hartner pentru Ciao.ro. Și se pare că atunci când va găsi ce își dorește, Rona Hartner va începe următorul capitol din viața ei, care acum îi surâde din plin!