România va avea o iarnă cum n-a mai fost până acum! Cum arată prognoza meteorologilor

Publicat: 25 sept. 2024, 10:42 Autor: Loredana Dumitrașcu News

România va avea o iarnă cum n-a mai fost până acum! Cum arată prognoza meteorologilor.

Potrivit meteorologilor, valorile termice se vor situa între 4- 12 grade în luna decembrie, iar zilele de 3, 6, 7, 15 și 24 sunt anunțate ploi. Vremea va fi destul de rece, dar nu specifică acestei perioade a anului. În ianuarie urmează să plouă mai des decât în decembrie, dar nu au fost anunțate ninsori. Temperaturile minime vor fi de 2 grade Celsius, în timp ce cele maxime vor fi de 12 grade Celsius. Vremea va fi mai frumoasă în luna februarie. Valorile termice vor fi cuprinse între 5 și 19 grade Celsius.

România va avea o iarnă cum n-a mai fost până acum! Cum arată prognoza meteorologilor

Totuși, meteorologii au anunțat și ninsori, dar puține. Potrivit acestora, va ninge doar pe 3 decembrie și pe 28 ianuarie. Asta, conform prognozei realizată în prezent. Sunt șanse mari ca specialiștii să vină cu actualizări majore și cu noi precizări.

Iarna va fi mai călduroasă decât în anii precedenți, conform prognozei emise de meteorologii EaseWeather, potrivit Cancan. Potrivit specialiștilor, termometrele vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru sezonul rece. Spunem asta pentru că nu există nicio maximă negativă.

foto: arhiva ciao.ro

Publicat: 25 sept. 2024, 10:42 Autor: Loredana Dumitrașcu News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×