România, lovită de un nou ciclon polar! Temperaturile scad până la -10 grade Celsius

Publicat: 05 dec. 2023, 11:30 Autor: Alina Nistor News
România, lovită de un nou ciclon polar! Temperaturile scad până la -10 grade Celsius

Vremea se schimbă radical în perioada următoare. Meteorologii au anunțat că România va fi lovită de un vortex polar, iar temperaturile vor scădea brusc.

Vremea o ia razna! Un nou ciclon se formează în Marea Mediterană motiv pentru care în zonele montane se vor semnala ninsori, în timp ce în zonele de relief nu este exclus să apară precipitații sub formă de ploaie și lapoviță.

Începând de mâine masa de aer rece se va muta în regiunea de sud și de sud-est a țării. Astfel, maximele nu vor depăși 4 grade Celsius. Cele mai mici temperaturi se vor înregistra în regiunea intracarpatică unde meteorologii au anunțat temperaturi de -11 grade.

Abia de la mijlocul săptămânii vremea va reveni la valorile termice specifice perioade în care ne aflăm. Dar chiar și în aceste condiții valorile termice vor fi scăzute la nivelul întregii țări.

„Zilele viitoare ne aşteptăm, evident, la o răcire în ceea ce privește aspectul vremii, mai ales la nivelul temperaturilor maxime și minime. Dacă ieri am mai avut valori de până la 15 grade Celsius în partea de sud-est a teritoriului, în mod deosebit în Constanța, Tulcea, Sulina, Mangalia, astăzi răcirea este de interes și în partea de sud-sud-est a țării.

Vorbim astăzi de maxime care nu vor mai depăși la scara întregii țări 5-6 grade, chiar maxime negative în regiunile nordice și centrale ale țării, spre -3 grade şi minime coborâte, preponderent negative, spre -10 grade în zonele depresionare, până la cel mult 1-2 grade în zona litoralului. În Capitală, o maximă de 3-4 grade, iar minime, de asemenea, spre -5 sau -2 grade. La această oră, cel mai frig e la Vârful Omu, -13 grade, 3-4 pe litoral.

Deși mâine vremea se va încălzi ușor, rămânem în ecartul termic specific normelor climatologice datei din calendar, 1-9 grade la nivelul maximelor, și minime spre -5 până la 5 grade. Vom vorbi și de precipitații, predominant ninsori la munte și posibile lapovițe și ninsori și în zonele mai joase de relief”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, luni, la Antena 3 CNN.

Nu vom avea parte de o iarnă blândă

Agenția guvernamentală National Weather Service din Statele Unite a anunțat că vom avea parte de o iarnă nu tocmai blândă.

Specialiștii susțin că o masă de aer foarte rece se află deasupra Polului Nord și Sud al Pământului. Potrivit acestora, există o probabilitate mare să fim martorii unor fenomene asemănătoare celor din 1997-1998 sau 2015-2016 în această iarnă. Vor fi ninsori abundente, cu precădere în nordul și nord-estul continentului european.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 05 dec. 2023, 11:30 Autor: Alina Nistor News
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă
×