Recent, o femeie de 47 de ani din Buzău a murit la spital, testele rapide indicând prezenţa virusului gripal. Este al doilea caz de deces în acest sezon, după ce un bărbat de 54 de ani, din județul Dâmboviţa, diagnosticat cu gripă şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a murit la mijlocul lunii trecute, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa.
Medicul Tudor Ciuhodaru lansează un apel către populație să se vaccineze și să aibă grijă la igienă în această perioadă, argumentând că cei mai expuşi sunt cei de peste 65 de ani, copiii sub 5 ani, gravidele, imunodeficienţii, pacienţii cu afecţiuni respiratorii sau cardio-vasculare cronic, relatează antena3.ro.
Cum ne protejăm de gripă. Sfaturi IMPORTANTE
1. Evitaţi contactul cu persoanele bolnave: evitaţi aglomeraţiile (mijloace de transport în comun, spaţii publice) unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată, nu staţi lângă persoanele care tuşesc sau stranută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi, mai ales şcolare, persoanele bolnave.
Nu duceţi copilul în colectivitate dacă prezintă febră, frison, tuse, secreţii nazale abundente. Pacientul va fi izolat de restul familiei într-o cameră separată luminoasă, aerisită, cu o temperatură medie de 22 – 24 grade.
2. Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tuşim sau stranutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18 – 22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor.
3. Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, spălatul trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistând pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mâinile cu prosoape de hartie sau aer cald sau dacă nu sunteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficinţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.
4. Evitaţi stresul termic: îmbracăminte adecvată, consumul de lichide calde, evitarea deplasărilor matinale şi nocturne când este foarte frig, alternarea repausului în spaţii încălzite precum instituţiile pubilice şi magazine.
5. Respectaţi un regim de alimentar adecvat: bazat pe fructe şi legume proaspete, bogate în vitamine, renunţarea la fumat, evitarea consumului de alcool, respectarea programului de odihnă.