Rică Răducanu, în exclusivitate la „Sport Arena”: „Sunt bogat. Am avut două mami și doi tati!”

Publicat: 15 oct. 2021, 17:38 Autor: ileana.ghinea News
Rică Răducanu, în exclusivitate la „Sport Arena”: „Sunt bogat. Am avut două mami și doi tati!”

Rică Răducanu a fost invitatul lui Ionel Luțan, în emisiunea „Sport Arena”, difuzată de Metropola TV, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 17:00.

Alături de simbolul fotbalului românesc a fost Adrian Troscenco, organizator de evenimente. Cei doi prieteni au stat la povești, Nea Rică și-a adus aminte de minunatele momente petrecute alături de binecunoscuți actori ai României, și-a adus aminte de momentul în care, pe post de primă, a primit pui de crevedia.

Cum era de așteptat, fosta stea a fotbalului românesc a povestit și despre cea mai importantă performanță sportivă pe care a avut-o, dar și despre copilăria pe care jumătate a petrecut-o la Vlădeni, jumătate la București.

„Când m-am întors din Mexic, mi-a pus covorul roșu. De la poartă până la intrarea în bucătărie. A mai pus să cânte și muzica, la un radio. Eu credeam că a căzut covorul, dar ea mi-a zis: „Lasă, mă, să fii și tu ca oamenii ăia mari! Acum ești și tu mare, să-ți cânte și ție!”. A trăit o sută de ani mama.”, povestește Rică Răducanu.

Copilăria lui Rică Răducanu… o poveste. La fel și felul unic, absolut cuceritor, pe care îl are Nea Rică în a povesti:

„Am copilărit în Giulești, la tata și la mama de-a doua. Eu am avut 2 mame, doi tați. Eu am fost bogat. D-aia cred că-s mare așa. Apropo de asta… Șii că-s întors de la sân. Dedeochi. Noi am fost 4 frați, fratele mai mare trăiește, are 90 de ani. Eu sunt cel mai mic, ceilalți nu mai trăiesc săracii. Ei m-au crescut.Eu sunt născut în Vlădeni, Fetești. Când aveam eu 5 ani, tata a plecat la București, în armată. Nu știu ce a făcut el, că a băgat divorț de mama, iar noi am rămas la țară. Tata s-a însurat cu mamă de-a doua, care m-a crescut pe mine de la 5 ani. Mama mea de-a doua nu a făcut copii. Tata înspirat m-a trecut la el. Pe mine m-a furat „frati-miu” și m-a adus de la țară în București. Pe urmă, iar m-a dus la țară, apoi iar la București. Până la urmă am rămas în Giulești, acolo am trăit.”, a conchis Rică Răducanu.

Urmărește interviul complet, în materialul de mai jos!

Publicat: 15 oct. 2021, 17:38 Autor: ileana.ghinea News
Pe aceeași temă