Rețete de post delicioase. Cum să prepari mâncare de praz cu măsline

Publicat: 12 mart. 2021, 14:32 Autor: Elena Retete & Diete
Rețete de post delicioase. Cum să prepari mâncare de praz cu măsline

Postul Paștelui se apropie, iar gospodinele caută tot felul de rețete pentru e pregăti, și în această perioadă, preparate culinare delicioase. Mâncarea de praz cu măsline este unul ditre preparatele cele mai gustoase de post, care se prepară foarte uşor!

Ingrediente:

4 fire de praz, o ceapă, jumătate de ardei gras, 200 gr măsline negre, 250 dr suc de roşii, 50 ml ulei, o felie de lămâie fără coajă, o foaie de dafin, sare, piper, pătrunjel.

Mod de preparare:

Prazul se spală, se curăţă, iar partea albă se taie rondele. Ceapa şi ardeiul se taie cuburi sau solzişori, după preferinţă. Ardeiul gras, ceapa şi prazul se călesc 5-6 minute în puţin ulei. Apoi se adaugă un sfert de pahar de apă şi se mai lasă pe foc, cu capac, până când prazul începe să se înmoaie.

Se toarnă sucul de roşii. Felia de lămâie se adaugă şi ea. Apoi se pun frunza de dafin şi măslinele şi se mai lasă la fiert 10 minute. Se adaugă sare şi piper după gust, iar dăcă se doreşte ca mâncarea să fie mai „scăzută”, poate fi dată la cuptor pentru încă 10 minute.

Se serveşte cu pătrunjel proaspăt tocat pe deasupra.

Dacă ții post, Ciao.ro îți oferă și o altă rețetă absolut delicioasă – Chifteluţele mănăstireşti.

Ingrediente:

2 căni de fasole boabe
2-3 felii de franzelă
O cană de orez
O ceaşcă de ulei
Două cepe
5-6 căţei de usturoi
1 morcov
1 păstârnac
2 frunze de dafin
O legătură de mărar
O legătură de pătrunjel
50 grame de făină
sare, cimbru (după gust).

Mod de preparare:

Se fierbe fasole după procedura obişnuită. După ce se schimbă prima apă, se pun morcovul, pastarnacul şi ceapă, evident tocate. Se adaugă cele două frunze de dafin şi se sărează după gust.

Când fasolea este bine fiartă se scurge de zeamă (Atenţie! Nu aruncaţi zeamă, pentru că o să va trebuiască) şi, într-un bol, se adaugă pâinea (înmuiată cu zeamă de la fasole), usturoiul pisat, un pic de cimbru, dar şi mărarul şi pătrunjelul tocate. Se amestecă bine compoziţia, apoi se dă totul prin maşină de tocat (sau la un blender, cine are).

Compoziţia se modelează apoi sub formă de bile (chiftele), diametrul ideal fiind de circa 3 centimetri (pentru bile) sau de 5 centimetri (dacă le faceţi plate, caz în care grosimea trebuie să fie de cam un centimetru). Chiftelele se dau prin făină şi se prăjesc în uleiul foarte bine încins. Din restul de zeamă rămasă de la fiertul fasolei se prepară o garnitură din orez.

Proporţia ar fi de trei căni de zeamă la o cană de orez.

Sursa foto: Pinterest

Publicat: 12 mart. 2021, 14:32 Autor: Elena Retete & Diete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă