Rețeta de cozonac pufos a lui Florin Dumitrescu pentru Crăciun. Se prepară ușor și iese delicios!

Publicat: 23 dec. 2023, 11:00 Autor: Alina Nistor Retete & Diete
Rețeta de cozonac pufos a lui Florin Dumitrescu pentru Crăciun. Se prepară ușor și iese delicios!

Cozonacul este nelipsit de pe masa de sărbători, așa că este musai ca toate gospodinele să știe această rețetă. Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul celui mai pufos cozonac de Crăciun. Se prepară ușor și iese delicios!

Cozoanacul nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbători, așa că în cazul în care te-ai săturat de rețetele clasice, îți propunem să încerci metoda lui Chef Florin Dumitrescu pentru a găti cel mai pufos și aromat cozonac. Acest desert tradițional românesc, cu arome bogate și textură moale, face senzație la orice ocazie specială.

Pentru a obține cel mai gustos și pufos cozonac cu nucă, avem nevoie de câteva ingrediente de bază, printre care făină, drojdie, lapte, unt, zahăr, ouă și, desigur, nucă. Întregul proces de preparare necesită răbdare și îndemânare, dar rezultatul final merită fiecare efort depus.

Ingrediente:

  • 500 de grame de făină
  • 2 ouă
  • 20 g drojdie
  • 150 ml lapte
  • 100 ml apă
  • 400 g miez de nucă
  • 1 coajă de portocală
  • 100-150 g zahăr brun
  • 200 g unt
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • 2 de cuișoare.

Mod de preparare:

Rețeta de cozonac a lui Chef Florin Dumitrescu este foarte simplă. Pentru început, trebuie să amestecați făina cu untul până rezultatul devine unul nisipos. Într-un alt recipient, se amestecă laptele cu drojdia, un gălbenuș de ou și o lingură de zahăr brun. Ulterior, conținutul obținut se amestecă bine până când se topește drojdia.

Apoi trebuie să omogenizați cele două părți și să nu frământați foarte mult. După aceea, aluatul se pune la frigider pentru 20 de minute. Apa, în care se adaugă restul de zahăr brun, se pune la foc, timp în care nuca trebuie sfărâmată împreună cu cele 2 cuișoare. Important este să nu se facă unt.

Nuca se amestecă cu siropul, scorțișoara și coaja de portocală. După aceea, aluatul se întinde subțire, se pune peste umplutura cu nucă, apoi se închid capetele și se rulează. Rulada se pune la rece pentru 30 de minute, iar ulterior se unge cu ou și se înțeapă din loc în loc, ca să se poate coace și la interior. Cuptorul se incinge la 160 de grade și va fi gata de 40-45 de minute. Apoi puteți să vă bucurați de acest preparat delicios alături de oamenii dragi!

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 23 dec. 2023, 11:00 Autor: Alina Nistor Retete & Diete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă