De ce refuza BOR canonizarea Regelui Mihai! Ce spune purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe

Publicat: 11 dec. 2017, 14:51 Autor: Echipa Ciao.ro Life

Mai sunt doua zile pana cand Regele Mihai I va fi adus pentru totdeauna acasa, in Romania,  tara din care a fost izgonit de comunisti,  in urma cu 70 de ani. Duminica seara, trupul neinsufletit al Majestatii Sale a parasit resedinta din Aubonne, acolo unde s-a stins din viata pe 5 decembrie,  a fost depus la biserica greaca ortodoxa Sfantul Gherasimov, din Lausanne.

Pe 13 decembrie, Regele Mihai va fi adus in tara cu un avion militar si va fi depus la Castelul Peles, urmand ca pe 16 decembrie sa fie inmormantat la Curtea de Arges.

Regele Mihai nu poate fi canonizat, a declarat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu, duminica seara, la Antena 3. Acesta a explicat si de ce nu poate da curs solicitarii fostului director al Casei Regale. Explicatia BOR este legata de faptul ca procesul de canonizare se face strict pe criterii religioase, si nu politice.

”O asemenea solicitare, o canonizare in  biserica ortodoxa, poate fi facuta doar in urma respectarii unor criterii religioase. Regele Mihai ramane un model de tata, nu numai al unei familii, dar si al unui popor, e un model exemplar, dar din sfera politica nu putem transpune aceste lucruri in sfera religioasa”,  a marturisit Vasile Banescu.

Raspunsul reprezentatului Bisericii vine dupa ce Dan Badic, fost director al Casei Regala, a declarat ca va propune Patriarhului Daniel canonizarea Regelui Mihai.

Regele Mihai, alaturi de tatal sau si mama lui
Regele Mihai, alaturi de tatal sau si mama lui

Regele Mihai a murit cu un mare regret!

Regele Mihai a murit marti, 5 decembrie, la 96 de ani. Marele regret al Regelui Mihai în plan personal este relaţia eşuată cu tatăl său care nu i-a fost niciodată aproape cu adevărat. Despre el spunea: „A fost omul epocii sale. În mare măsură a fost însă omul propriilor sale porniri şi patime“.

„Cu el n-a fost chip să trăiesc într-o relaţie firească de la tată la fiu. Între noi a fost întotdeauna o tensiune care, mai ales în copilărie şi adolescenţă, îmi făcea rău. Tensiunea aceasta n-am întreţinut-o eu, e de la sine înţeles. Era un bărbat deosebit, cu o cultură remarcabilă – şi totuşi n-a priceput că în anii aceia aş fi avut nevoie de el. Fără dubiu că Magda Lupescu a avut o influenţă nefastă asupra lui“.

 

Publicat: 11 dec. 2017, 14:51 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă