Record absolut pentru 2019. Anunțul meteorologilor este înfiorător!

Publicat: 16 dec. 2019, 16:18 Autor: Elena News
Record absolut pentru 2019. Anunțul meteorologilor este înfiorător!

Anul 2019 este cel mai călduros de când se fac măsurători în România!

Din 1900, de când se fac mâsurători, acest an este cel mai călduros, luându-se în considerare simularea ca luna decembrie să fie o lună normală, ceea ce este posibil să nu se întâmple, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie

„Întreg anul 2019 a înregistrat nouă luni în care abaterile termice au fost semnificative. Noiembrie este cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere de 4,9 grade Celsius faţă de ceea ce ar fi normal pentru o lună noiembrie, în România.

Luna iunie din acest an a fost, de asemenea, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice. Chiar şi anul 2019 este, la acest moment, cel mai călduros an de când se fac măsurători în România, respectiv pentru perioada 1900 – 2019, luând în considerare simularea ca luna decembrie să fie o lună normală, ceea ce este posibil să nu se întâmple. Deja, avem în prima jumătate a lunii o abatere termică de 1,8 grade, în condiţiile în care semnalul pentru această săptămână indică, din nou, o vreme foarte caldă”, a menţionat Elena Mateescu.

Cât priveşte tendinţele meteorologice înregistrate la nivel mondial, oficialul ANM a subliniat faptul că 2019 se află pe podiumul celor mai călduroşi ani din ultimii 140 de ani.

„Este semnificativ de menţionat faptul că deceniul 2001 – 2019 este cel mai călduros. De asemenea, fiecare deceniu începând din 1980 şi până în prezent a fost mai cald decât deceniile precedente, comparativ cu perioada pre-industrială. Toate aceste comparaţii se fac, în special, cu perioada de referinţă 1850 – 1900. Acest lucru confirmă tendinţa evidentă, de la an la an, în ceea ce priveşte creşterea temperaturii medii anuale la nivel mondial şi, iată, că nici România nu face excepţie”, a mai spus directorul general al ANM.

Publicat: 16 dec. 2019, 16:18 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă