Răzvan Fodor, surpriză colosală! Ce va face carismaticul artist
Răzvan Fodor va fi prezentator la cel de-al șaselea sezon al emisiunii „Burlacul”, care va începe în curând, la Antena 1. Filmările pentru aceste sezon vor avea loc în locații inedite atât din România, cât și din străinătate.
Un burlac cu care s-a împrietenit repede și gândul că îl va putea ajuta pe acesta să își găsească soția l-au convins pe Răzvan Fodor să accepte rolul de prezentator în noul sezon al emisiunii, scre antena3.ro.
„Mi-a plăcut și mi se pare potrivit faptul că nu se vrea o emisiune la care prezentatorul trebuie să anunțe ce se întâmplă, ci mă pot implica să îl trag de mână pe `Burlacul`, să îl ghidez. Am înțeles că se vrea altceva, că noi, membrii echipei, putem să îi fim prieteni, să îl ajutăm pe băiatul acesta să se căsătorească, pentru că își dorește foarte tare o familie. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus Răzvan Fodor.
Fodor i-ar putea deveni naş „burlacului”
Artistul, care nu este străin de această ipostază, pentru că și-a ajutat de-a lungul timpului mai mulți prieteni să ajungă în fața altarului şi le-a devenit și naș, nu ar exclude să facă același lucru și pentru „Burlacul”, pe care l-a îndrăgit de cum l-a cunoscut.
„Este un tip mișto, e foarte normal, frumușel și chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Filmul acela cu tipul care coboară din avionul privat, cu mașina la scară și cu inelul de diamante cumpărat din Damasc în buzunar nu există. Cât despre fete, noi ne asigurăm că el va avea de unde să aleagă”, a încheiat Fodor.
Răzvan Fodor şi-a testat şoţia înainte să pună marea întrebare
La prima lor întâlnire, cântărețul a supus-o unui test pe care tânăra de doar 20 de ani l-a trecut cu brio. „Nu s-a întâmplat nimic, nici un sărut, nici un ținut de mâna, doar o invitație nevinovată la un botez al copilului unui prieten… și un prim test, să spunem așa… I s–a tras scaunul de sub fund. Da! Exact de sub fund! Nu doar ei, ci tuturor femeilor și soțiilor din gașcă care au venit foarte simandicos aranjate la un asemenea eveniment. (Fraților, era doar un botez! Hai să ne relaxăm și să ne simțim bine, zic). A râs cu hohot(…) Plăcut surprins, mirat și contrariat, am trecut peste primul hop…”, povestea Răzvan Fodor pe blogul său, în urmă cu ceva timp.
Vacanţă cu peripeţii
„I-am propus o vacanță în India unde am avertizat-o că nu e chiar cea mai exotică destinație de pe pământ, iar eu în capul meu eram ferm convins că nu poți să impresionezi astfel o fetiță de 19 ani. Dar am zis că dacă tot mi se pare că e ce trebuie, hai să o testăm până la capăt. A dormit în bungalouri de 3 $ / noapte fără să crâcnească, a mers zeci de kilometri pe jos pe zi și împreună am schimbat câteva trenuri și mijloace de transport, avioane și alte cămile…
Ar fi putut, ca o domnișoară ce era, să se urce în primul avion și să se întoarcă acasă, în civilizație. Nu a făcut-o, a rămas lângă mine…de tot! Așa am trecut de hopul cu numărul doi. Ne-am întors în România și am și mutat-o acasă la mine, unde am continuat să fiu eu, iar ea a continuat să fie ea…A fost un început frumos,fără jocuri, fără prefacatorii, fără să mă dau mai lord, mai golan,mai tare, mai mare, mai rotund…”, mai spunea el.