Răzbunarea e dulce! Ce a putut să facă un polițist când și-a întâlnit fosta soție în trafic

Publicat: 23 dec. 2019, 11:40 Autor: Andreea Voicu Life

O situație incredibilă a avut loc în Târgu Neamț. O femeie a fost amendată chiar de fostul soț, polițist fiind, în trafic din cauza…lui!

Cursul evenimentelor este amuzant, dar și incredibil. Polițistul în cadrul Serviciului de Ordine Publică a oprit-o în trafic pe fosta lui soție și ”a aplicat legea” – sau cum ar putea să spună unele persoane – ”o răzbunare”.

Potrivit constantadeazi.ro, întreaga scenă a fost filmată chiar de soția polițistului Narcis Negurici. El a amendat-o pe femeie pe motiv că nu are folii omologate, deși mașina a fost cumpărată chiar de el, cu tot cu accesoriile de pe geamuri!

Luminița Negurici, fosta soție a polițistului, a mărturisit că ceea ce s-a întâmplat reprezintă un abuz.

„Agentul Negurici Dumitru Narcis mi-a cerut actele personale și cele ale mașinii, precum și dovada că folia de pe portierele din spate este omologată, și de asemenea, mi-a cerut ca să îi prezint cele două triunghiuri reflectorizante, trusa medicală și extinctorul.

Eu știam că am folie omologată pe geamul portierelor din spate, iar pe geamurile din față nu dețin folie, deoarece mașina este prevăzută din fabrică cu geamuri cu tentă mai închisă la culoare. De asemenea, știam și faptul că dețin în momentul opririi de către agenți, trusa medicală, extinctor și cele două triunghiuri reflectorizante, dar având în vedere că am fost blocată de o mașină de poliție din care a coborât, printre alții, și fostul soț, agentul Narcis Negurici și un alt coleg care mă filma.

M-am panicat și am intrat într-o stare de șoc, declarând verbal că nu reușesc să găsesc în mașină ceea ce mi s-a cerut. Deși, repet, aveam în mașină toate cele necesare pentru ca acest control de rutină (cum a afirmat fostul soț că ar fi) să decurgă normal.

Agentul Narcis Negurici mi-a aplicat o amendă de aproximativ 1.900 lei și mi-a rupt certificatul de înmatriculare al mașinii eliberându-mi o dovadă de circulație pe drumurile publice pentru 15 zile, motivând faptul că nu dețin folie omologată pe geamurile din față.

Acest lucru m-a determinat ca să nu semnez procesul verbal de contravenție, deoarece afirmațiile agentului Negurici nu erau reale, el bazându-se doar pe unele supoziții, el neavând în dotare niciun aparat pentru a verifica cele spuse de el.

Eu consider că evenimentul din data de 09.10.2019 este un abuz în serviciu al fostului meu soț, agentul Narcis Dumitru Negurici, persoană de care am divorțat pe 12.01.2018, dar din cauza faptului că există deschis un proces în instanță pentru stabilirea domiciliului copilului minor rezultat din căsătoria noastră, acest personaj mă ține într-o teroare continuă. Mă urmărește, mă bruschează, mă înjură și mă jignește, de multe ori fiind la volanul mașinii de serviciu”, a relatat femeia.

https://www.youtube.com/watch?v=kOqp6GhCMpA&feature=emb_title

Fosta soție a polițistul nu se oprește aici

Luminița, fosta soție a polițistului, a mai relatat faptul că el încalcă legea în mod abuziv, lucru confirmat de fiica lor și de amici de-ai lui.

„Aceste autoturisme sunt conduse de fostul soț chiar și când acesta este sub influența băuturilor alcoolice, acest lucru fiind confirmat de către el, și de către fetița noastră minoră, dar și de către alți amici de-ai lui. El nu consideră că face ceva ilegal, atâta timp cât trece cu acele mașini chiar și prin anumite filtre ale colegilor lui, deoarece consideră că nu are nimeni curajul de a îl opri în trafic”, a mai declarat Luminița Negurici.

Publicat: 23 dec. 2019, 11:40 Autor: Andreea Voicu Life
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă