Rata de transmitere a bolii s-a dublat. Nelu Tătaru: ”Suntem pe a doua pantă ascendentă, suntem pe a doua cocoaşă”

Publicat: 08 iul. 2020, 08:25 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a făcut declarații despre situația în care se află acum țara noastră.

România, așa cum declară și Nelu Tătaru, s-ar afla pe a doua pantă ascendentă în privința infectărilor cu noul coronavirus. Numărul persoanelor bolnave poate fi gestionat de secțiile ATI și până în acest moment nu există focare care să necesite izolare și nici o stare de alertă. Potrivit spuselor Ministrului Sănătății, acum trei săptămâni rata de transmitere a bolii era de 0,7, iar în prezent este de 1,4.

„Suntem pe a doua pantă ascendentă, suntem pe a doua cocoaşă. Acum trei săptămâni, trei săptămâni jumătate, eram pe transmitere 0,6-0,7, acum suntem pe transmitere comunitară de 1,4. Avem un număr crescut de cazuri, rămâne să le putem gestiona”, a declarat Nelu Tătaru la Antena 3.

„Noi analizăm fiecare localitate, nu doar Bucureştiul, fiecare caz în parte, şi în mod deosebit cazurile severe, cele din terapie intensivă, precum şi cele care aglomerază în acest moment unităţile de primiri urgenţe. Suntem în momentul în care anchetele epidemiologice îşi fac treaba, evaluăm fiecare focar constituit, în acest moment nu avem focare care să necesite izolare sau un alt grad al stării de alertă”, a adăugat Ministrul Sănătăţii.

În România au fost înregistrate ieri 397 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus

Până ieri, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. 397 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate în România, în ultimele 24 de ore, potrivit bilanțului publicat marți de Grupul de Comunicare Strategică. Numărul persoanelor care se află în prezent la terapie intensivă este de 231. Până ieri, 1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 783.337 de teste.

Sursă info: Adevărul.ro

Publicat: 08 iul. 2020, 08:25 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă