Ramona Olaru s-a trezit cu poliţia la uşă. Asistenta de la Neatza, condusă la secţie + Care a fost motivul
Ramona Olaru a avut parte de un şoc, după ce s-a trezit cu poliţia la uşă. Oamenii legii au ajuns la apartamentul asistentei de la Neatza cu Răzvan şi Dani la ceas de seară şi au luat-o la secţie. Şatena a povestit în emisiunea de la Antena 1 ce s-a întâmplat, de fapt.
Ramona Olaru nu scapă de ghinioane. În viaţa sentimentală se pare că lucrurile stau mult mai bine de o perioadă. Însă pe celelalte planuri, şatena a avut de rezolvat câteva probleme.
Mai exact, zilele trecute, asistenta de la Antena 1 a primit vizita neaşteptată a oamenilor legii. Chiar în momentul în care se pregătea de somn, în jurul orei 21, a auzit că cineva îi bate la ușă. Însă niciodată nu s-ar fi gândit că ar fi căutată de Poliţie. Asistenta TV a rămas șocată când a deschis și a văzut că în fața ușii se află doi agenţi care veniseră să o anunţe că trebuie să îi însoţească la secţie.
Ramona Olaru a povestit cum a ajuns în această situaţie
Ramona Olaru: Aseară m-am trezit la ușă cu două persoane din cadrul poliției, la ora 21:00. M-am speriat, îmi bătea inima ca la porumbei și au venit pentru faptul că, la un moment dat, acum vreo 7 luni, am parcat ilegal se pare. Și trebuie să merg la sediu, în sectorul 1, că eu eram cea care conducea mașina sau mă rog, cea care are mașina.
Răzvan Simion: Unde ai parcat ilegal?
Ramona Olaru: Nu știu! Că nu știu exact, erau doi băieți, când am deschis ușa eram și cam dezbrăcată, că eram în pat, la 21:00 sunt în pat. Și zice «Dumneavoastră sunteți cu mașina. Dacă ne uităm un pic, sigur dumneavoastră sunteți!», așa au zis“”, a adăugat ea.
Răzvan Simion: Dar cum și-au dat ei seama unde stai, că în buletin la tine nu scrie adresa asta la care stai acum. Cum au știut?
Ramona Olaru: Mașina e pe firmă și aici este sediul firmei, a povestit blondina la Neatza cu Răzvan şi Dani.
Sursă foto: social media