Puya, prins drogat cu cocaină, în timp ce conducea! Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat: 28 apr. 2022, 10:49 Autor: Maria Apostol Vedete

Cântărețul a fost prins drogat la volan în Bucureşti. El a fost oprit miercuri, în jurul prânzului, la un control de rutină în zona Dorobanţi. În timp ce la alcooltest rezultatul a ieșit negativ, drugtestul a indicat consum de cocaină!

Puya, pe numele real Dragoș Gărdescu, a fost dus ulterior la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a i se recolta mai multe probe.

Rapperul în vârstă de 42 de ani a rămas fără permis şi i s-a întocmit dosar penal.

Dacă INML va confirma rezultatul înregistrat de aparatul DrugTest, Puya va fi trimis în judecată.

În data de 27 aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat. După verificarea documentelor prevăzute de lege, polițiștii au procedat la testarea preliminară a conducătorului auto cu aparatul DrugTest care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

În acest context, persoana în cauză a fost condusă la sediul INML pentru prelevarea mostrelor biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Cercetări Infracțiuni Rutiere din Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, arată un comunicat al poliției.

Puya: ” În lumea asta plină de tentații, abținerea e un exercițiu bun”

În urmă cu aproximativ un an, cântărețul vorbea despre tentații și despre cât de greu le face față.

Ce să zic, încerc să fiu. Încerc să țin post de Paște și de Crăciun și să mă spovedesc. E interesant să vezi cât de ușor cedezi în fața unei fripturi și a unei sticle de vin. În lumea asta plină de tentații, abținerea e un exercițiu bun. Până la urmă cred că te definește mai mult puterea de a spune din când în când “NU”, nu mereu “DA”. Ca să zici “DA” mereu la toate e simplu, asta oricine o poate face.

Cred în Dumnezeu dar nu am nicio problemă cu restul care au alte păreri (atei, musulmani, budiști etc.). Soacră-mea, de exemplu, nu crede în Dumnezeu. Dar ne înțelegem bine cât timp nu aducem subiectul religie în discuție. Cred că oamenii discută prea mult în contradictoriu și de prea puține ori apelează la dialectică. Ne-am împărțit în multe găști care țipă una la alta fără să se și asculte vreo secundă”, a mărturisit artistul într-un interviu pentru CIAO.RO.

 

 

Publicat: 28 apr. 2022, 10:49 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă