Orele au fost ținute, marți, în curtea școlii la un colegiu din Craiova.
Protest și ore ținute în curtea școlii. Profesorii spun că elevii vor face ore afară și în zilele următoare pentru că sunt suficiente săli de clasă. Cadrele didactice dau vina pe primărie, care a dat o clădire a școlii unui alt liceu.
La Colegiul „Ștefan Odobleja” din Craiova elevii și profesorii au oprit, marți, pentru câteva ore, cursurile pentru a protesta în fața unității școlare. Aceștia sunt nemulțumiți după ce Consiliul Local Craiova a dat anul trecut o clădire a colegiului unui alt liceu, astfel că spațiul este acum insuficient.
Potrivit profesorilor, sunt 31 de clase de elevi și 16 săli. Tot din cauza lipsei spațiilor, și durata orelor de curs a fost redusă de la 50 la 40 de minute.
„Nu avem săli de clasă şi situaţia asta este foarte delicată. Copiii stau aici pentru că nu au intre să intre. Nimeni nu vrea să rezolve acesată chestiune. Vom protesta până când ne vor da clădirea înapoi. Anul trecut a fost la fel, am stat mai mult cu ghizidanele în spate, dintr-o clasă în alta cu ghiozdanele în spate.
Sunt orele de 40 de minute, asta nu este posibil. Eu susţin bacalaureatul anul acesta şi nu mi se pare normal să avem ora de 40 de minute, incluisv la disciplinele de examen, cum ar fi istoria şi româna. În 40 de minute nu este timp de nimic”, a spus Mirela Glăvan, reprezentanta elevilor în Consiliul de administraţie al colegiului, pentru MEDIAFAX.
„Protestăm pentru că nu avem săli de clasă. Mai avem nevoie de 16 săli de clasă şi suntem obligaţi să ne înghesuim pe holuri, să căutăm mereu clasă. Mergem la toaletă cu ghiozdanele şi nu este ok. Ni s-a spus că laboratoarele pot fi transformate în săli de clasă, dar ştim că au fost făcute pe fonduri europene. Noi sperăm ca problema să fie remediată”, a declarat Daniel Voinea, un alt reprezentant al elevilor.
„Elevii Colegiului din Craiova au refuzat să intre la ore din cauza faptului că nu au sală de clasă fixă repartizată pentru anul școlar 2019-2020, nu mai sunt de acord să facă eforturile inumane din anul școlar precedent: fără pauze, deplasându-se între clădiri, cu ghiozdanul în spate la toaletă și la masă, indiferent de vreme. Sălile de clasă sunt insuficiente și sunt nevoiți să migreze oră de oră de la o sală la alta”, au spus cadrele didactice.
După ce au protestat în curtea unităţii şcolare, o parte dintre elevi au mers în sălile de clasă, iar alții au ținut orele afară, în curtea școlii.