Prognoza ANM. România, învăluită de ploi și descărcări electrice toată săptămâna

Publicat: 18 mai 2020, 10:03 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Vremea s-a înrăutățit începând cu finalul săptămânii trecute. În weekendul 16-17, în anumite zone ale țării, au fost simțite deja scăderi bruște de temperatură în termometre, vânt puternic și ploi locale, arată ANM.

Începând de astăzi, luni – 18 mai, vremea se răcește în majoritatea regiunilor din țară. Vor fi înnorări accentuate în sud, vest și centrul țării, dar și la munte, unde vor fi ploi și descărcări electrice, arată Antena 3.

În celelalte regiuni ale țării, cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, intensificări vor fi la munte, iar ploile vor fi de scurtă durată. Pe litoral, temperaturile pot ajunge până la 18-20 de grade Celsius, iar în Lunca Dunării ajung și până la 30 de grade Celsius. Temperaturile minime sunt între 9 și 17 grade Celsius.

Previziuni sumbre ale meteorologilor! Vara asta vom avea temperaturi neobișnuite

După ce pandemia a dat peste cap viețile românilor, acum vine un alt avertisment, de data aceasta din partea meteorologilor, care susțin că vara aceasta ar putea fi cea mai călduroasă din istorie.

În acest moment putem vorbi de o toamnă 2019 secetoasă, o iarnă la fel de secetoasă și deosebit de caldă. Primele 2 luni din primăvara acestui an deosebit de calde și secetoase. Un aprilie 2020, cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice. De altfel, la acest moment, vorbim de secetă extremă”, a declarat Elena Mateescu, șeful ANM, la Antena 3.

De asemenea, în continuare putem vorbi despre deficite de precipitații în întreaga lună mai, deoarece, după cum arată informațiile la acest moment, indică precipitații deficitare în aceleași zone în care seceta pedologică este de lungă durată. O vreme deosebit de caldă și din prisma regimului de temperaturi, așa cum astăzi am înregistrat în bună parte din țară 30 de grade la Bechet și Calafat. (…) Mâine, vor fi temperaturi deosebit de calde în toată țara”, a adăugat meteorologul.

Săptămâna 11-18 mai aduce temperaturi mai ridicate, nu în ultimul rând și săptămâna 18-25 mai aduce temperaturi mai ridicate decât ar fi normal pentru perioada din calendar și această tendință spre deficit a cantităților de precipitații se menține”, a mai spus Elena Mateescu.

Cât privește anul 2020, comunicatul Organizației Mondiale de Meteorologie din această săptămână estimează posibilitatea ca acesta să fie unul dintre cei mai călduroși ani din istoria măsurătorilor meteorologice, practic din ultimii 141 de ani”, a concluzionat meteorologul.

Publicat: 18 mai 2020, 10:03 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă