Prof. Alexandru Rafila, semnal de alarmă! În restaurant te poți infecta mult mai repede decât la terasă

24 08. 2020, 08:41

Medicul Alexandru Rafila susține faptul că o persoană riscă mai mult să se infecteze cu noul coronavirus, dacă merge la restaurant, decât dacă iese la terasă, având în vedere că este spațiu deschis.

Profesorul susține că, pentru ca riscul de infectare în spațiul închis să scadă, în restaurante ar putea fi instalate echipamente de dezinfecție sau filtrare a aerului, în contextul în care un studiu MIT relevă că astfel de aparate instalate într-un avion reduc considerabil riscul de infectare. De exemplu, în avion, riscul de infectare este de 1 la 4.300, iar dacă există un rând liber, acolo unde sunt locuri de trei, unul la 7.700.

Profesorul Alexandru Rafila a spus la Digi24: „Da, este un risc mai mare pentru că discuţi de un spaţiu închis versus un spaţiu deschis. Validarea unui spaţiu ca şi terasă ar putea să fie făcută de o autoritate care are responsabilitate în acest domeniu”.

Prof. Alexandru Rafila: ”Este una dintre posibilități şi nu cred că nu merită să ne aplecăm asupra ei

„Poţi să pui în dezbatere o astfel de recomandare, mai degrabă. Eu am citit inclus ale Centrul European de Control al Bolilor. Nu sunt foarte clare în ceea ce priveşte utilizarea echipamentelor de dezinfecţie şi filtrare a aerului. Sunt menţionate, dar nu sunt neapărat indicate în acest moment. Cred că este o acţiune în dezvoltare în momentul de faţă şi, dacă se va considera oportun, acest tip de echipamente de dezinfecţie sau filtrare a aerului ar putea să fie utilizate dar nu numai de restaurante, cred că şi mulţi angajatori ar putea să fie interesaţi de utilizarea unor astfel de echipamente.

Este una dintre posibilităţi şi nu cred că nu merită să ne aplecăm asupra ei. Dar repet, datele din literatură care fac referire la astfel de echipamente şi reducerea transmiterii acestei infecţii sunt foarte, foarte puţine. Probabil unul dintre articole este cel pe care l-aţi menţionat dumneavoastră”, a conchis Alexandru Rafila, potrivit Adevărul.ro.