Prințesa cu mustață, cea mai frumoasă femeie din regat! Cum arăta cea care a frânt inimile a sute de bărbați!

Publicat: 12 Feb. 2020, 11:59 Life

Prinţesa Qajar s-a născut în anul 1855, fiind una dintre cele 10 fiice ale regelui Persiei, Naser al-Din Shah Qajar. Pprințesa Fatimah Khanum ”Esmat od-Dowleh” a rămas în istorie printr-un lucru mai puțin obișnuit. Femeia avea o mustaţă proeminentă, asemănătoare cu cea a bărbaților, dar a fost considerată un simbol al frumuseții locale.

Prinţesa se numea Fatemeh Khanum “Esmat al-Dowleh” Qajar (1855-1905). A fost impusă ca un etalon al frumuseţii feminine din Iran, cu toate că avea o alură bărbătească, avea mustaţă şi era dolofană. Tatăl ei, regele Naser al-Din Shah Qajar, a fost un bărbat impunător cu o mustaţă lungă. A avut unul dintre cele mai mari haremuri din lume, iar prinţesa Qajar a fost unul dintre cei 21 de copii ai săi, 11 băieţi şi 10 fete.

Esmat od-Dowleh a fost cel de-al treilea copil. A avut înclinaţii intelectuale şi a fost pasionată de istorie. Mai târziu, a studiat pianul, arta fotografică şi a luat lecţii de franceză. De asemenea, prinţesa Qajar a fost scriitoare şi pictoriţă, fiind apreciată pentru calităţile sale intelectuale.

Legenda celor 13 bărbaţi care s-au sinucis

Aceasta a fost impusă ca etalon al frumuseţii de către tatăl său, dar şi atunci când era tânără era foarte dorită. Legenda spune că 13 bărbaţi s-ar fi sinucis din dragoste pentru ea. Ar fi fost fermecaţi de frumuseţea prinţesei de care s-au îndrăgostit. Pentru că au fost refuzaţi de aceasta, ei s-ar fi sinucis. Toată povestea rămâne la nivel de legendă, pentru că prinţesa s-a căsătorit încă de la vârsta de 10 ani cu Dust Muhammad Khan, un băiat de viţă nobilă cu aceeaşi vârstă. Din căsnicia celor doi, au rezultat trei copii. Avea un corp masiv, sprâncene stufoase şi o mustaţă. Prinţesa era persoana desemnată să primească soţiile tuturor regilor, prinţilor sau conducătorilor care ajungeau în Palatul Regal Persan, pentru că avea calităţi intelectuale deosebite şi putea să poarte o discuţie de un anumit nivel.

Prinţesa Qajar s-a îmbolnăvit de malarie în primăvara lui 1905. În perioada aceea nu existau tratament pentru această boală, aşa că murit la 31 de ani. A fost înmormântată în apropierea tatălui său, Naser al-Din Shah Qajar.

S-a presupus, la un moment dat, că imaginea în care Prinţesa Qajar este prezentată drept femeia cu mustaţă nu o prezintă, în realitate, pe fiica șahului, ci este vorba despre un actor care ar fi pozat ca printesa, pentru a o ridiculiza. Afirmaţia s-a dovedit a fi falsă. Esmat od-Dowleh a existat, a trăit acum mai bine de 100 de ani și s-a descurcat de minune ca reprezentată a familiei regale, în ciuda aspectului mai puţin estetic.

Publicat: 12 Feb. 2020, 11:59 Life
Pe aceeași temă