Primul ORAS din Romania unde cetatenii decid cum se cheltuie banii Primariei

Publicat: 20 iul. 2017, 14:50 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Primul ORAS din Romania unde cetatenii decid cum se cheltuie banii Primariei

Primaria Cluj-Napoca a devenit prima administratie locala din Romania care implementeaza procesul de Bugetare participativa online, potrivit unui anunt al lui Emilc Boc pe pagina de Facebook. In acest mod, clujenii vor decide cum vor fi cheltuiti o parte din banii achitati prin taxe locale si impozite.

„Începând de astăzi, 17 iulie, până la data de 20 august 2017, clujenii pot propune proiecte pentru oraşul lor. Proiectele care obţin cel mai mare număr de voturi vor fi implementate de către Primăria Cluj-Napoca începând cu anul 2018. Este primul proces online de Bugetare participativă din România, prin care municipalitatea urmăreşte implicarea directă în luarea deciziilor privind proiectele oraşului a tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au cel puţin 18 ani”, a mai scris Emil Boc.

Potrivit unui comunicat de presă, „Primăria Cluj-Napoca le propune clujenilor implicarea activă în procesul de luare a deciziilor în ceea ce priveşte viitoarele proiecte ale municipalităţii. Acest demers se concretizează prin intermediul procesului de Bugetare participativă, prin care cetăţenii sunt invitaţi să participe la o acţiune democratică de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalităţii optime de cheltuire a unei părţi din bugetul local.

Acest proces este o continuare a proiectului pilot de bugetare participativă realizat în 2013 în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur şi a procesului participativ pentru tineret desfăşurat în anul 2015, Com’On Cluj-Napoca.

Sursa: businessmagazin.ro.

Publicat: 20 iul. 2017, 14:50 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă