Primele imagini cu Dan Chișu după ce a fost diagnosticat cu o boală perfidă

Publicat: 22 iul. 2020, 22:11 Autor: ileana.ghinea Vedete

Dan Chișu, împreună cu partenera lui, Alina Chivulescu au fost surprinși zilele trecute în parcarea unui mall din nordul Capitalei. Regizorul arată foarte bine, semn că cea de-a treia rediagnosticare cu un perfid cancer de piele, înregistrată în toamna anului trecut, a evoluat foarte bine.

Pentru cine nu știe, în toamna anului trecut Dan Chișu primea un diagnostic cumplit: cancer de piele.

Dr. Mihaela Leventer a zis Ia stai, ce e asta? Vino la o consultaţie. Şi m-am dus. A scos o lupă, s-a uitat. A zis Da, vino mâine. Atunci m-am speriat”, povesteşte Dan Chişu despre prima întâlnire cu cancerul de piele. „Aveam educaţia controlului medical anual şi, în general, am grijă de sănătatea mea. Dar pielea am neglijat-o. Am zis că ce poate să mi se întâmple? Dacă nu mă lovesc, nu mă tai, sunt bine”. Dar nu a fost bine. Mai mult decât atât, a descoperit boala absolut întâmplător, la o petrecere la care a participat şi dr. Mihaela Leventer. „Mi-a luat o probă pentru biopsie şi în câteva zile m-a programat pentru intervenţie”.

Dan Chişu se consideră norocos şi faptul că a învins cancerul l-a motivat să povestească o experienţă care poate deveni exemplu pentru ceilalţi. „

Am avut noroc pentru că puteam să întârzii cu diagnosticarea. Atunci mi-am dat seama că fiecare detaliu contează şi că, mai importantă decât rezolvarea problemei, este prevenţia. Cu cât ajungi mai devreme la medic, cu atât intervenţia este mai uşoară”, conchide Dan Chişu.

Revenind la situația fotografiată de ai noștri colegi, înțelegem clar că regizorul se simte foarte bine, bucurându-se de frumoasa poveste de dragoste pe care o trăiește cu actrița Alina Chivulescu.

De altfel, în această formulă i-am și surprins, în timpul unei reprize de cumpărături pe care au făcut-o într-un mall din Capitală, timp în care și-au purtat de grijă unul altuia în cel mai romantic mod cu putință. Tot timpul și-au vorbit și și-au aruncat priviri duioase, de parcă relația lor e abia la început.

Când de fapt cei doi se cunosc de mai bine de 20 de ani, atunci Dan Chișu era un bărbat de 40 de ani, iar Alina Chivulescu o domniță de numai 20 de ani. Anii au trecut, viața fiecăruia s-a scurs natural, fiecare cu povestea lui, iar în 2014 s-a reaprins flacăra dragoste. În 2018 cei doi au devenit soț și soție. Despre Dan Chișu știm că a fost un adevărat crai în tinerețe, iar relația de amor pe care a trăit-o cu Mihaela Rădulescu i-a rămas lipită în CV-ul amoros ca marca de scrisoare.

 

Publicat: 22 iul. 2020, 22:11 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă
×