Aroganta de primar: edilul PSD-ist a mers sa ia pranzul la restaurant de fite, cu ELICOPTERUL! Explicatia pe care a dat-o barbatul dupa ce a iesit din local

Publicat: 10 ian. 2018, 14:06 Autor: Echipa Ciao.ro Life

Imagini inedite in parcarea unui restaurant din Lugoj! La pranz,  un aparat de zbor a aterizat in parcarea localului de fite aflat la marginea orasului. Toti au ramas inmarmuriti, de la personalul restaurantului pana la soferii care se aflau in trafic atunci.

Insa surpriza a venit abia cand au vazut cine coboara din elicopter. Primarul PSD din Barna, judetul Timis, Dumitru Pecora. El nu era singur, ci insotit de o doamna. Au intrat in restaurant, unde au luat pranzul impreuna cu alte persoane. In timp ce edilul se afla in incinta localului, mai multi curiosi s-au strans la fata locului si au facut poze cu aparatul de zbor, care era parcat in locul unde autoturismele sunt parcate de obicei.

Contactat de reporterii Lugoj Info.ro, Dumitru Pecora a negat ca s-a dus la Lugoj cu elicopterul si mai ales ca a luat masa la restaurantul de fite. Pecora este unul dintre cei mai vechi primari, el si fiul lui fiind de mai multe ori prin presa. Anul trecut, fiul edilului a fost  condamnat la 8 luni de inchisoare sub supraveghere si munca depusa la primaria condusa de tatal sau, dupa ce a fost prins baut la volan, scrie lugojinfo.ro.

Publicat: 10 ian. 2018, 14:06 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă