Previziuni cumplite ale fostului ministru al finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici.
Cel mai mare dușman al actualului ministru de fuinanțe anunță că PNL plănuiește să treacă la reduceri masive de cheltuieli, inclusiv prin concedieri și tăieri de salarii și că economia României va intra în recesiune din 2020.
„Pot spune foarte clar că actualul Guvern PNL minte în mod clar cu privire la salarii și la pensii, pentru că nu sunt prinse aceste creștere în bugetele pe 2020, 2021 și 2020, fac trimitere la strategia fiscal-bugetară pe care am văzut-o în spațiul public”, susține Eugen Teodorovici.
De asemenea, Teodorovici a arătat că economia România va intra în recesiune începând cu 2020, ajungându-se la un minus de 0,40% din PIB la nivelul celui de-al doilea trimestru al anului viitor, relatează Capital.
„În realitate, imediat după alegerile din 2020, se va trece la măsuri de austeritate, adică la tăieri de venituri, concedieri și alte astfel de măsuri care au reprezentat un obiectiv pentru guvernarea PNL și în anii anteriori. Aceste majorări nu vor fi aplicate de Guvernul Orban. În strategia fiscală e menționat clar că nu vor avea loc măriri de salarii și pensii. (…) Guvernarea PNL taie din salariile românilor și nu le crește așa cum legea obligă”, a subliniat Eugen Teodorovici.