Premoniția unei femei care se afla în avionul doborât de rachetă! Ce mesaj i-a trimis soțului ei

Publicat: 10 ian. 2020, 08:50 Autor: Maria Apostol News
Premoniția unei femei care se afla în avionul doborât de rachetă! Ce mesaj i-a trimis soțului ei

Cu 20 de minute înainte de tragedie, o femeie care se afla în avionul morţii, prăbuşit în Iran, a lăsat un mesaj tulburător. Sheyda Shadkhoo, o iraniancă stabilită în Canada, şi-a sunat soţul de la bordul aeronavei. Bărbatul crcede că soţia lui a avut o promoniţie, relatează CNN.

Bărbatul a relatat că soţia lui era îngrijorată. Femeia se afla în Teheran pentru a-şi vizita mama. La finalul concediului s-a urcat la bordul avionului pentru întoarcerea în Canada, unde o aştepta soţul ei.

Am vorbit cu ea cu 20 de minute înainte de decolarea avionului” a povestit bărbatul, subliniind că soţia lui era îngrijorată de tensiunile dintre Iran şi SUA după uciderea lui Qasem Soleimani.

A vrut să mă calmeze că nu va fi război acolo. I-am spus să nu se îngrijoreze. Nimic nu se va întâmpla„, i-a spus bărbatul. Apoi a închis telefonul şi s-a pregătit de decolare.

Bărbatul crede că soţia lui a avut o premoniţie că ceva rău se va întâmpla cu avionul. Înainte de a pleca din Iran, Sheyda a publicat pe Instagram un selfie în care îşi exprima temerile.

Ştia ceva. Uitaţi-vă la faţa ei, la poezia scrisă„, a relatat bărbatul cu lacrimi în ochi în faţa jurnaliştilor.

Plec… dar ce las în spatele meu mă sperie. În spatele meu, în spatele meu. Mi-e teamă pentru oamenii din spatele meu„, este poezia publicată de femeie pe contul de Instagram.

Acum Hassan spune că nu şi-a poate imagina cum va fi viaţa fără femeia care i-a fost alături în ultimii 10 ani.

Publicat: 10 ian. 2020, 08:50 Autor: Maria Apostol News
Pe aceeași temă