Orri Páll Dýrason, toboşarul grupului islandez avant-rock Sigur Rós, a părăsit trupa după ce a fost acuzat de viol, potrivit unui anunţ făcut de formaţie.
Toboşarul grupului Sigur Rós a părăsit trupa după ce a fost acuzat de viol. El a fost acuzat de artista americană Meagan Boyd, printr-un mesaj publicat pe Instagram, că a violat-o de două ori în 2013. Boyd a şters între timp mesajul, scrie BBC.
Trupa a anunţat într-un mesaj publicat pe Facebook că a acceptat demisia instrumentistului, pentru ca el să se poată ocupa de acuzaţiile „extrem de serioase”.
Tot pe Facebook, toboşarul s-a apărat, făcând apel la calm şi precizând că nu a fost deschis un proces. „Este doar cuvântul lui Meagan împotriva cuvântului meu, pe internet”.

Boyd susţine că incidentul a avut loc într-o noapte, pe când cei doi împărţeau acelaşi pat. În acea perioadă, trupa înregistra albumul „Kveikur” în Los Angeles.


În 2016, Sigur Rós a făcut parte din lineup-ul festivalului Electric Castle.