Povestea deținutului ucis în ziua de Crăciun, desprinsă din filmele de groază. Bărbatul a ucis o tânără și a plimbat cadavrul cu tramvaiul

Publicat: 27 dec. 2019, 11:27 Autor: Hermina Hagianu News
Povestea deținutului ucis în ziua de Crăciun, desprinsă din filmele de groază. Bărbatul a ucis o tânără și a plimbat cadavrul cu tramvaiul

Bărbatul ucis în dimineața de Crăciun în grupul sanitar al unei celule de la penitenciarul Giurgiu își ispășea condamnarea pe viață pentru că în 1998 a ucis o studentă. Bărbatul îi propusese să întrețină relații sexuale, fata a refuzat. Așa că a omorât-o după care i-a tranșat corpul și l-a pus în mai mulți saci pe care i-a răspândit în București.

Elena Nedelea era din Teleorman și avea 23 de ani atunci când a fost tranșată de Alexandru Rădulescu. Fata îl cunoscuse pe criminal în urma anunțurilor pe care le dădea la ziar, ea oferind meditații la limbi străine. Victima era studentă în anul II la Facultatea de Litere din cadrul Universității Spiru Haret. Crima a avut loc pe data de 6 octombrie 1998 în subsolul atelierului de pictură situat la parterul imobilului. Alexandru Rădulescu, care a fost condamnat pe viață, avea 38 de ani când a ucis-o, potrivit Romania TV.

În timp ce era judecat, Alexandru Rădulescu a încercat de după ori să evadeze. La una din tentative el l-a rănit grav cu un cuțit pe gardianul care îl păzea, mai scrie sursa citată.

A cărat cadavrul cu tramvaiul

Alexandru Rădulescu a încercat să scape nepedepsit şi a tranşat cadavrul. Picioarele le-a transportat într-un sac, cu tramvaiul, până la Piaţa Victoriei. Sacul a fost găsit ulterior, pe 22 octombrie. După alte patru zile, în alt sac aruncat lângă gardul întreprinderii Miraj au fost găsite capul şi trunchiul.

Apoi, condamnat la închisoare pe viaţă, a încercat să fugă de sub escortă în curtea instanţei supreme. Atunci, a înjunghiat de trei ori un poliţist, cu un cuţit artizanal. Ulterior, în celula lui a mai fost descoperit un alt cuţit, făcut dintr-o lingură.

Alexandru Rădulescu a sfârşit în baia Penitenciarului Giurgiu, în urma unui conflict spontan cu colegul de celulă.

Publicat: 27 dec. 2019, 11:27 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă