Peste un milion de prezervative defecte au fost retrase de pe piață

Publicat: 20 nov. 2019, 18:45 Autor: Simona News
Peste un milion de prezervative defecte au fost retrase de pe piață

Prezervativele defecte au fost retrase de pe piață în Uganda, de fundația Marie Stopes International, după ce mai mulți reprezentanți ai autorităților s-au arătat îngrijorați că prezervativele se rup.

Organizația umanitară a decis să retragă prezervativele după ce în două loturi din gama Life Guard au fost descoperite produse deteriorate.

Autoriteatea care se ocupă de medicamente în Uganda a anunțat că au fost descoperite mai multe prezervative din cele două loturi care prezentau perforații și nu corespundeau standardelor de calitate. Se estimează că au fost recuperate peste jumătate dintre produsele afectate.

Marie Stopes Uganda, cea mai importantă asociație care se ocupă de sănătatea sexuală și a reproducerii în țara din Estul Africii, distribuie până la 2 milioane de prezervative pe tot teritoriul țării în fiecare lună.

Uganda se numără printre cele 69 de țări în care programul global de Planificare Familială 2020 încearcă să faciliteze accesul la mijloacele de contracepție. Aproximativ 30% dintre femei folosesc o formă de contracepție modernă.

Potrivit estimărilor, un porcent de 6% din cetățenii statului Uganda cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani sunt afectați de virusul HIV, cea mai mare parte din persoanele afectate fiind femei. Numărul femeilor infectate cu HIV în intervalul de vârstă 15- 24 de ani, a fost mai mult decât dublu față de numărul bărbaților afectați.

Problemele au apărut la două loturi de prezervative care conțineau fiecare aproximativ 335.000 de pachete. Marie Stopes International a afirmat că producătorul a fost aprobat de UN Population Fund, agenția ONU care răspunde de sprijinirea programelor de planificare familială și că toate produsele sunt testate la un laborator al Organizației Mondiale a Sănătății înainte fiecărei livrări.

Carole Sekimpi, responsabilul național al organizației Marie Stopes Uganda, a declarat: “Rugăm pe oricine are o cutie de Life Guard să citească ce scrie pe etichetă și, dacă face parte din loturile afectate să nu ezite să ne contacteze”.

Publicat: 20 nov. 2019, 18:45 Autor: Simona News
Pe aceeași temă