Pavel Bartos: “Am facut pe mine stand la coada” – Detalii despre viata grea din copilarie

Publicat: 09 iun. 2017, 14:18 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

Atunci când vedem o vedetă, uneori avem impresia că viața lor a fost întotdeauna roz. Dar nu e chiar așa…multe dintre vedetele autohtone au fost, înainte să devină cunoscute, copii săraci, care au munci de mici. De exempul, Pavel Bartoș. Rămas fără tată la vârsta de 16 ani, el a fost cel care a trebuit să întrețină familia, așa că după școală, Bartoș făcea zidărie.

“Eu am fost ăla care aduna nisipul, aducea roaba, adică un fel de ajutor de zidar. Am avut de luat încă o hotărâre dificilă în clasa a XII-a, înainte să mă duc la facultate. Pentru că aveam deja un salariu acolo, ei îmi promiteau că mă angajează, deci puteam să-mi cresc familia. Dar pe de altă parte, eu ziceam că vreau să fac facultate.

Și norocul meu că, nu știu cine mi-a pus mâna pe cap și mi-a zis: „După facultate, îți vei putea ajuta mult mai ușor familia.“ Și am zis: „Dar nu pot să mă duc și la facultate, să mă și angajez, să trimit și bani acasă?“, povestește Bartoș.

Născut în 1975, Pavel Bartoș a prins din plin perioada comunismului și cum era cel mai mare dintre frații lui, statul la coadă îi revenea lui.

“Pe vremea mea nu era ca acum. Am prins perioada comunismului. La ora unu, stat la butelie, la ora două noaptea stat la lapte, pentru că la ora șase-șapte când se deschide magazinul să fii în față, să apuci alea două sticle de lapte. Eu de atunci nu mai suport coada.

Nu mai zic, cea mai mare dramă a copilăriei mele, ziua în care am făcut pe mine, stând la coadă, pe vremea comunismului.

La un moment dat, am pierdut cartela de pâine, iar noi fiind șase oameni, aveam doar trei pâini pe zi. Pe vremea aia era pâine cu ciorbă. Pâinea era de bază. Iar eu am pierdut cartela. Până la sfârșitul lunii nu aveai alta. Și era data de patru a lunii. Și ziceam: „Mamă, ce mă fac, bătaia ca bătaia, dar ce mâncăm?“

Și norocul meu a fost că m-am întors la magazin și că mai există și oameni din ăștia… A zis: „Uite, a pierdut cineva cartela.“ M-a văzut plângând și mi-a dat-o. Aveam 13 ani”, mai spune Bartoș despre copilăria lui.

Publicat: 09 iun. 2017, 14:18 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă