Sezonul 17 al emisiunii „Drag de România mea!”, pe care artistul Paul Surugiu Fuego o realizează la TVR 2, debutează pe micile ecrane sâmbătă de la 20.00 și duminică de la 15.00! Vorbim de al nouălea an de existență neîntreruptă a proiectului, devenind astfel cel mai longeviv program de divertisment al TVR de la ora actuală!
În toată această perioadă, în cifre concrete, impresionante pentru un proiect curat, un show clasic, performanțele arată așa : peste 200 DE EDIȚII DE GALĂ / 8 EDIȚII SPECIALE DE CRĂCIUN și 7 EDIȚII SPECIALE DE PAȘTE/ 7 REVELIOANE SPECTACULOASE, CU TEMATICI DIVERSE – PESTE 700 DE INVITAȚI / PESTE 400 DE DUETE REALIZATE DE PAUL SURUGIU FUEGO CU ARTIȘTI ȘI ACTORI ROMÂNI, DIN TOATE GENERAȚIILE / MII DE MELODII CÂNTATE EXCLUSIV ÎN LIMBA ROMÂNĂ / PREMIERE / MOMENTE DE COLECȚIE!
E un program de televiziune așa cum ar trebui să fie mai multe, cu decență, cu vorbe frumoase, cu toate generațiile aduse la un loc, fără ranchiuni sau subiecte create, cu toate genurile puse laolaltă, cu respect, cu partea de ieri îmbinată cu partea de azi. Nu suntem moderni cu orice preț și nu vrem să impunem false valori!
Sezonul 17 va fi unul spumos, variat, colorat, cu o identitate vizuală superbă, cu relaxare, cu îmbinarea părții culturale cu cea de divertisment!
Veți vedea de la tineri talentați la legende ale românilor, exclusivități și celebrări inedite, invitați de marcă din Republica Moldova, umor, lacrimi, premiere muzicale! De asemenea, vor fi multe momente dedicate împlinirii celor 70 de ani ai TVR!
Printre invitații sezonului, până la final de decembrie, îi veți putea vedea, printre alții pe Loredana Groza, Nicolae Botgros, Irina Loghin, Alexandra Ușurelu, Olivia Adams, Paula Seling și Alexandru Gorgos, Nineta Popa, Elena Gheorghe, Luminița Anghel, Raoul, Tania Turtureanu, Anca Turcasiu, Provincialii, Direcția 5, Ovidiu Lipan Tandarica, Jeni Nicolau, Ansamblul „Junii Sibiului” și mulți alții!
Debut în forță
Prima ediție a sezonului, din 19 septembrie, de la ora 20.00, la TVR 2, vine cu premiere muzicale, cu detalii despre un brand național, cu genuri muzicale diferite și o prietenie care ține de ani buni! Astfel, Mirabela Dauer lansează, la 80 de ani, o piesă în prima audiție! Ne va vorbi despre televiziune, va lăcrima, se va revolta și va cânta și imnul tuturor mamelor, precum și în duet cu Fuego! Alina Mavrodin ne va vorbi despre ediția cu numărul 59 a Festivalului de Romanțe „Crizantema de aur” și ne va cânta câteva din cele mai iubite și apreciate refrene ale genului!
Sosesc și nașa și cu fina, prietene de mulți ani, Vlăduța Lupău și Olguta Berbec! Ele ne vor povesti ce le leagă, ne vor cânta și vor răspunde unor întrebări incomode adresate de Paul!
„E o bucurie să știu ca am ajuns aici! Sunt sigur ca avem un sezon colorat, cu momente variate, cu o gală de colecție dedicată Loredanei, cu emoții multe, cu artiști de top din Basarabia, cu multe surprize! Eu zic că suntem un program care trebuie și merită urmărit! Nu avem scandal și picanterie, dar avem oameni faini, muzică bună, un strop de esență și diversitate! Întotdeauna sunt emoții la filmări, oricât aș fi de pregătit sau cât de apropiat aș fi de personalitatea invitată. Emoțiile astea mă fac autentic și îmi arată că e bine să am frici și să nu mă culc pe o ureche, deși totul e pregătit în emisiune! Acesta e farmecul televiziunii și uneori mi-ar face o plăcere nebună să am vreme să pot face acest proiect sau poate un altul, în DIRECT!” (Paul Surugiu-Fuego).
foto: PR
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...